Mănăstirea Brâncoveanu este o mănăstire ortodoxă aflată în comuna Sâmbăta de Sus, din județul Brașov. Acest așezământ monahal de călugări este situat la poalele Munților Făgăraș, la o altitudine de 600 de metri, fiind un loc ideal pentru reculegere și rugăciune. 

Istoricul mănăstirii își are originile la jumătatea secolului al XVII-lea, când boierul Preda Brâncoveanu (bunicul domnitorului) ridică în comuna Sâmbăta de Sus o bisericuță din lemn, pe valea râului Sâmbăta. În anul 1686, domnitorul Țării Românești și primul său ctitor, Constantin Brâncoveanu, ridică pe locul acesteia o mănăstire de piatră. 

Importanța Mănăstirii Brâncoveanu rezidă în intenția ctitorului său de a întări Ortodoxia Română, de o parte și de alta a Munților Carpați, într-un moment crucial, când Transilvania trecuse sub stăpânire habsburgică (începând cu anul 1683), iar pericolul catolicismului devenise tot mai real. 

Persecuțiile religioase la care au fost supuși românii din Transilvania au făcut multe victime, însă românii ortodocși și-au găsit alinarea în bisericile și mănăstirile lor. Din acest motiv, peste 250 de așezăminte religioase ortodoxe au fost distruse de armata generalului vienez Bukow, însărcinat de Curtea de la Viena cu anihilarea rezistenţei ortodoxe. 

Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus a fost cruțată datorită relațiilor diplomatice ale domnitorului Constantin Brâncoveanu la Curte. Chiar și după decapitarea acestuia de către turci, în anul 1714, mănăstirea este ocolită din considerație pentru văduva acestuia, doamna Marica. În anul 1785, profitând de faptul că moșia de la Sâmbăta de Sus fusese amanetată din cauza unei datorii neplătite, administrația catolică ordonă Curții Austro-Ungare să distrugă Mănăstirea Brâncoveanu. Ultimul bastion al Ortodoxiei Românești a dispărut astfel de pe harta vechii moșii brâncovenești.

Deși s-a încercat în repetate rânduri restaurarea Mănăstirii de la Sâmbăta de Sus, climatul politic al vremii era potrivnic oricărei expresii a identității naționale românești. 

Moșia de la Sâmbăta de Sus a aparținut familiei Brâncoveanu până în anul 1922, când, după reforma agrară, Ministerul Domeniilor a trecut acest domeniu în administrarea Mitropoliei de la Sibiu. După aproape 140 de ani de la distrugere, Mănăstirea Brâncoveanu este ctitorită pentru a doua oară de Mitropolitul Ardealului, Dr. Nicolae Bălan, care începe lucrările de restaurare în anul 1926. 

Restaurarea vechii mănăstiri și a bisericii care rămăsese în picioare, fiind lăsată în ruină după atacul habsburgic, a fost condusă de arhitecţii Georges Cristinel, Petre Dumitrescu şi Friedrich Buertnes. Picturile murale originale, executate în anul 1766 de către pictorii Ionașcu și Pană au fost păstrate. Mănăstirea fost sfințită la data de 15 august 1946, când se sărbătorea și hramul acesteia, Adormirea Maicii Domnului, sub domnia regelui Mihai I, al cărui portret poate fi admirat în interiorul bisericii.

Arhitectura bisericii Mănăstirii de la Sâmbăta de Sus respectă stilul brâncovenesc apărut la sfârșitul secolului al XVII-lea și începutul secolului al XVIII-lea în Țara Românească. În acest sens, interiorul bisericii este construit în formă de cruce și împărțit în altar, naos, pronaos şi pridvor. Turla bisericii are formă octogonală la exterior şi cilindrică în interior. 

Mai jos de biserică se află clopotnița reconstruită sub tutela Mitropolitului Nicolae Bălan, care până în anul 1997 adăpostea cele cinci clopote, acestea fiind mutate, ulterior, în turla bisericii. Greutatea acestora depășește două tone. 

Al treilea ctitor al Mănăstirii Brâncoveanu este considerat Mitropolitul Dr. Antonie Plămădeală, Arhiepiscop al Sibiului şi Mitropolit al Transilvaniei, Crişanei şi Maramureşului, care între anii 1982-2005 supraveghează lucrările de rezidire din temelie a vechii incinte mănăstirești. Stilul arhitectural este cel brâncovenesc, iar clădirea respectă conceptele tradiției ortodoxe românești; în acest sens, incinta are formă de patrulater, alcătuită din două corpuri dispuse pe două nivele, orientate spre sud și spre nord. 

Corpul de pe latura nordică mai cuprinde: chiliile călugărilor, o capelă și stăreția (locuința sau cancelaria unui stareț, care este părintele spiritual al unei comunități monahale ortodoxe). Pe latura sudică pot fi găsite de asemenea chilii, dar și o bibliotecă încăpătoare, ce cuprinde peste 65.000 de volume de carte și 10.000 de periodice. La mansardă se află două încăperi muzeu, destinate expozițiilor de icoane pe sticlă și lemn, veșminte și obiecte liturgice, scrisori, manuscrise și alte obiecte aparținând artei religioase ortodoxe românești. 

În afara incintei a fost inaugurată o clădire care găzduiește Academia de Sâmbătă, un impresionant centru de spiritualitate creștină, cultură, artă și știință.

O ultimă lucrare de restaurare a avut loc în anul 2005, sub îndrumarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit, Dr. Laurenţiu Streza, când cantina mănăstirii este modernizată cu instalații moderne și un număr total de 500 de locuri. 

În semn de recunoaștere a meritelor deosebite aduse păstrării spiritului Ortodoxiei Române în vremuri potrivnice, dar și a suferințelor îndurate de aceștia în numele credinței strămoșești, domnitorul Constantin Brâncoveanu, împreună cu fiii săi – Constantin, Ștefan, Radu și Matei și ginerele acestuia, sfetnicul Ianache, au fost canonizați de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la data de 21 iulie 1992. „Sfinţii Martiri Brâncoveni” sunt astfel sărbătoriți  16 august, conform Calendarului Ortodox Român. 

În apropierea mănăstirii se află Izvorul Părintelui Arsenie Boca, mare duhovnic, despre care se crede că avea darul previziunii și al înfăptuirilor de minuni. Apele izvorului, susțin localnicii, ar avea puteri tămăduitoare, credință întărită de inscripția din apropierea acestuia: „Cine va bea din apa pe care Eu i-o voi da, nu va mai înseta în veci, căci se va face în el izvor de apă curgătoare, pentru viața veșnică” (Ioan 4, 4).