Sumar

Podul Minciunilor (Lügenbrücke, în limba germană) sau Podul Culcat (Liegenbrücke) este cel mai vechi pod de fontă încă funcțional de pe teritoriul României. Acesta a fost inaugurat în decembrie 1860 și face legătura între Piața Mică și Piața Huet din Sibiu. Podul Minciunilor, de fapt o pasarelă pietonală, trece pe deasupra străzii Ocna, care unește Orașul de Sus cu Orașul de Jos. 

Podul are două balustrade cu decorații radiale, de inspirație gotică. Cele două traverse metalice arcuite sunt decorate diferit, astfel în partea sudică se găsesc cercuri decorate cu stema orașului Sibiu, iar pe partea nordică cercurile poartă inscripția 1859 (anul construcției) și “FRIEDRICHS HÜTTE” (după numele turnătoriei unde a fost construit). În capetele podului, de-o parte și de alta, se găsesc patru felinare din fontă turnată.

De Podul Minciunilor se leagă mai multe legende, care explică într-un fel sau altul numele acestui loc încărcat de istorie. Astfel, în anul 1935, Arnold Pancratz menționează în lucrarea sa, în “Die Gassennamen Hermannstadts“ că acest loc este unul de întâlnire în zilele de târg, când locuitorii își împărtășeau știrile urbei, de obicei bârfe inventate de țărăncile sosite la piață. 

De asemenea, Podul Minciunilor era un loc preferat de promenadă pentru îndrăgostiți, care-și făceau jurăminte de iubire veșnică, uitând, adeseori, promisiunile făcute. Tot aici se spune că fetele tinere jurau că sunt fecioare, însă după noaptea nunții unele dintre ele se dovedeau a fi mincinoase, drept pentru care erau aduse pe acest pod și aruncate peste balustradă. 

O altă legendă se leagă de existența a unui număr mare de cadeți care studiau la Academia Militară din cetatea Sibiului, care erau admirați de doamnele din înalta societate și nu numai. Aceștia își dădeau întâlnire cu tinerele domnișoare, cărora le făceau jurăminte de dragoste, fără a se ține, însă, de cuvânt. 

Podul Minciunilor a fost inclus pe lista monumentelor istorice, fiind restaurat în anul 2006 cu o deosebită grijă pentru păstrarea patinei fontei, fiind curățat prin metode speciale. Aceasta lucrare a fost executată gratuit, ca parte a sponsorizărilor culturale dedicate Sibiului, care a fost declarat Capitala Culturală Europeană în anul 2007.  

Între adevăr și minciună

Podul Minciunilor din Sibiu își are numele asociat cu mai multe legende, însă este cert că locul era cunoscut drept unul de renume prost în vechea cetate medievală. Se spune că aici se desfășurau târguri, unde negustorii încercau să-și păcălească clienții, care cereau socoteală acestora, în hohotele de râs ale mulțimii. Mai mult decât atât, dacă aceste conflicte nu se rezolvau în mod amiabil, negustorii erau aruncați de pe pod. De asemenea, aici se întâlneau și târgovețele venite din satele dimprejur, care răspândeau bârfe și zvonuri mincinoase.

O altă poveste spune că podul are urechi și că oricine pășește pe deasupra acestuia și spune o minciună va fi aruncat de pe pod. O legendă mai puțin cunoscută legată de acest pod relevă faptul că negustorii care voiau să-și vândă marfa în cetate erau obligați să plătească o taxă. În cazul comerțului cu găini, taxa era diferită pentru găinile albe și pentru cele negre, crezându-se că cele albe fac mai multe ouă. Pentru a evita plata unei taxe mai mari, negustorii vopseau găinile albe, în negre. 

Locul este cunoscut și ca loc de promenadă pentru tinerele domnișoare care se întâlneau cu frumoșii cadeți ai Academiei Militare din Sibiu, care le promiteau acestora iubire veșnică, fără a se ține însă de cuvânt. O altă legendă spune că fetele care se dovedeau a nu fi virgine în noaptea nunții erau aduse aici și aruncate de pe pod, drept pedeapsă. 

Probabil că cea mai populară legendă a rămas cea legată de jurămintele false de amor; în ziua de azi, cuplurile de îndrăgostiți care ajung aici își promit iubire eternă, jurăminte exprimate simbolic prin lacătele prinse de grilajul de fier al podului. Din cauza greutății acestora, care ar putea dăuna în timp structurii podului, Serviciul de Gospodărire Sibiu le îndepărtează periodic, pentru a face loc altora. 

Se pare că numele podului provine, totuși, dintr-o confuzie fonetică, între două expresii omofone în limba germană – Liegenbrücke – “Podul culcat”, probabil din cauza faptului că acesta nu are piloni de susţinere și  Lügen sau Lügnerbrücke, adică “Podul mincinoşilor” sau “al minciunilor”.  

O zonă insalubră devine atracție turistică și promenadă

Accesul în cetatea medievală a Sibiului se făcea, până la jumătatea secolului al XIX-lea printr-un tunel care trecea pe sub Podul Minciunilor de astăzi, așa cum reiese din „Chronik der Stadt Hermannstadt”, scris în anul 1771 de Emil Sigerus: „trecerea pe sub Podul Minciunilor este iluminată noaptea de trei lanterne și păzită de trei santinele”. Această zonă fusese denumită „Băncuțele Minciunilor”, nume dat de Damasus Dürr (preot, scriitor german) în secolul al XVI-lea. 

În perioada cuprinsă între secolele al XV-lea și al XIX-lea, legătura dintre strada Ocnei și piețele centrale ale cetății, adică între Orașul de Sus – acolo unde se aflau vilele mai-marilor cetății – și Orașul de Jos – locul unde trăiau și munceau meșteșugarii și oamenii de rând, se făcea printr-un tunel întunecos și lung. Deasupra tunelului era construit un șir de case ce despărțea Piața Mică pe jumătate.

Zona de intrare în cetate devenise insalubră, fiind sufocată de gunoaie și devenind un adevărat focar de infecție. Din această cauză, magistratul orașului decide să demoleze acest rând de case, dispuse deasupra tunelului, până aproape de Turnul Sfatului. Ca urmare, casele au fost demolate în anul 1851, iar tunelul a fost reamenajat într-un culoar de trecere. Inițial, peste strada Ocnei a fost construită o pasarelă pietonală simplă, de lemn, care unea Piața Mică (în limba germană Kleiner Ring) de Piața Huet (în limba germană Huetplatz), făcând legătura în Orașul de Sus și Orașul de Jos. 

Podul de fontă este turnat în anul 1859 la turnătoria lui Friedrich Hütte, în județul Covasna și montat la Sibiu un an mai târziu, inaugurarea acestuia având loc la data de 17 decembrie 1860. Podul Minciunilor este cel mai vechi pod din fontă aflat încă în serviciu de pe teritoriul actual al României şi al doilea de acest fel din Europa.

Deși inițial a servit ca trecere pentru căruțe și zonă de desfășurarea a târgurilor, Podul Minciunilor, dar și strada dedesubt (strada Ocnei), au fost amenajate în zone de promenadă, iluminate cu felinare. 

Arhitectură

Descriere

Podul Minciunilor din Sibiu este realizat din fontă și este străjuit de două balustrade metalice; acestea sunt compuse din opt panouri cu cercuri cu decor radial, în stil gotic. 

Podul are o lungime de 10,40 metri și este format din pasarelă, îmbrăcată  în patru traverse metalice arcuite și decorate cu rozete și cu câte un brâu de ornamente vegetale sau geometrice, încadrate în cercuri, de influențe neogotice.Traversa arcuită din partea de sud are cercurile din capete decorate cu stema Sibiului, iar pe cea din partea de nord se pot citi inscripțiile “1859”, respectiv “FRIEDRICHS HÜTTE”.

La capetele podului găsim patru socluri masive din piatră, care servesc drept suporturi pentru corpurile de iluminat stradal. Felinarele și-au schimbat forma în decursul timpului, inițial aveau geamuri de sticlă, care au fost scoase ulterior. O ultimă lucrare de renovare constă în schimbarea suportului de fontă, astfel încât să susțină câte două felinare pe fiecare soclu.