La interior, restaurantul Bâlea Lac este decorat in stil rustic. Există mese de 4-6 persoane. Unele mese au scaune dar există și mese cu bănci de lemn.
Terasa are mese de 4 persoane, dar și mese mai mari de lemn și cu băncuțe. În cazul în care este frig se pun la dispoziție pături sau radiator de exterior.
La restaurant puteți servi băuturi artizanale. Pentru prepararea bucatelor se folosesc și incrediente locale.
Aici se poate servi carne de vânat și pește.
Printre specialități amintim pastramă la ceaun, papanași și ciorba de burtă.
Cabana Bâlea Lac, punct de reper în Făgăraș
Accesibilă dinspre nord, tot timpul anului, pe partea Transfăgărășanului care urcă din Cârțișoara (județul Sibiu) sau cu telecabina, și dinspre sud doar pe Transfăgărășan, atunci când este deschis circulației rutiere, Cabana Bâlea Lac – mai corect spus Cabana Bâlea Lac 1 – este un punct de reper al Făgărașilor. Rolul acesta vine din locul unic în care se află, pe malul lacului Bâlea, dar și din lunga sa istorie, care anul acesta (2023 – n.a.) marchează exact 100 de ani de la momentul în care i s-a pus piatra de temelie.
Istoria Cabanei Bâlea
Așa cum arată astăzi, cabana este în cea de a patra sa variantă, reconstruită în cursului anului 2000, după un incendiu major care a distrus-o complet în august anului 1995.
Construcția primei cabane a fost începută în vara anului 1903. Lucrările s-au terminat doi ani mai târziu și a fost inaugurată în august în 29 august 1905. Inițial era o cabană simplă și mică construită integral din piatră, cu o singură cameră, mai mult ca adăpost, decât loc cu destinație turistică. Le vremea respectivă accesul era extrem de dificil și, pe malul lacului, se putea ajunge pe cărări de munte care urcau pieptiș, utilizate mai ales de turmele de oi care treceau în transhumanță de pe o parte pe alta a versantului.
Locurile de vis au fost însă străbătute de ciobani și vânători cu mult înainte de ridicarea primei cabane, și să spui că dintodeauna, nu-i greșit. Cea mai veche relatare scrisă despre zona din jurul lacului Bâlea datează din 1700 și aparține doctorul G. Lindner, originar din Sibiu și mare iubitor al muntelui. Alte relatări vechi despre zona Bâlea care au fost consemnate în documente, aparțin lui Jacob Zultner și datează din 1750. Căpitan în armata austro-ungară, acesta avea misiunea de a trasa exact granița Imperiului.
Primii călători despre care există menţiuni au fost naturaliştii Joanne Fridvaldszky, la 1767, şi
Johann Ehrenreich Fichtel, la 1791, ei fiind primiicare au urcat pe Vârfurile Negoiu, Podragu și Suri și au lăsat însemnări despre lacurile alpine ale zonei.
Și această primă cabană a fost construită, la fel și Cabana Negoiu și cea din Valea Sâmbetei, cu fonduri și cu efortul celor din Societatea Carpatină Transilvăneană (SKV). Ei au fost cei care au ales locul și au făcut din Cabana Bâlea singura cabană semilacustră din România.
În anul 1914, cabana se păstrează în condiții bune. Cabana Bâlea și Cabana Negoiu au fost singurele din Făgăraș care au rezistat războiului, iar frumusețea uimitoare a locului și lacul impresionant au fost mai mult decât dificultatea ascensiunii, astfel că în vara lui 1937, îndată după topirea zăpezilor, a început construcția unei a doua clădiri, de data aceasta din lemn.
În perioada 1948-1949, după naționalizare, ambele construcții au fost refăcute și îmbunătățite, adăugându-se alte încăperi și o generoasă magazie pentru provizii, despre acesta vorbindu-se în ziarele vremii ca o invitație pentru cei care s-ar încumeta să ajungă în „cuibul caprelor negre”. Inaugurarea a fost făcută târziu, în prag de iarnă, profitându-se de o vreme neașteptat de blândă, în 27 noiembrie 1949.
Cabanele puteau primi circa 150 de persoane în timp de vară, în spații de dormit comune. Cabana Bâlea Lac devenea, la acel moment, una dintre cele mai mari din țară, și cea mai mare din Făgăraș. După reconstrucția din 2000, cabana a primit înfățișarea pe care o știm azi și și-a început cu adevărat perioada de glorie.
În anul 1975, pentru facilitarea accesului la cabană și la traseele de creastă, s-a amenajat linia de telecabină. Transportul pe cablu a facilitat și aprovizionarea mult mai simplă a Cabanei Bâlea 1, dar și a Cabanei Bâlea 2, precum și a Cabanei Paltinul și a transformat toate cele trei cabane în punte accesibile tot anul. Un detaliu care ar trebui luat în calcul de cei care ajung în zonă și care explică tarifele pentru turiști este că fiecare kilogram de marfă urcat cu telecabina costă 2 lei.
Golul alpin Bâlea
Cabana Bâlea Lac se află la altitudinea de 2034 metri, în Munții Făgăraș, așezată pe peninsula ce înaintează în lacul Bâlea dinspre nord-est, în căldarea glaciară (golul alpin) Bâlea, devenită rezervația Bâlea Lac, declarată ca atare în 1932.
În martie 2000 rezervația a fost ridicată la rangul de arie protejată și a fost extinsă la o suprafață de 6.989,20 hectare și cuprinde golul alpin dintre Vârful Podragu (2.482 m.) și Vârful Suru (2.281 m.), cuprinzând stâncării, căldări suspendate și cinci lacuri glaciare (Bâlea, Podragu, Doamnei, Avrig, Podrăgel și Călțun), morene, culmi abrupte, văii, izvoare, pășuni alpine și zone împădurite.
Rezervația cuprinde mai multe plante rare, floarea de colț fiind doar una dintre ele, deși cea mai cunoscută, dar și rododendronul de munte, zâmbrul (Pinus cembra), gențiana și alte flori alpine. Fauna este și ea excepțional de bine reprezentată de ursul carpatin, lup, cerb, râs și marmote, fără a omite capra neagră, cocoșul de munte și impresionantă acvilă și zeci de specii de insecte și reptile mici.
Zona Bâlea acoperă o suprafață alpină de 180 hectare și este printre cele mai reprezentative zone cu relief glaciar, între vârfurile ascuțite Văiuga (2.443 metri), Iezerul Caprei (2.417 metri) şi Paltinul cu (2.398 metri).
Centrul acestei zone este Lacul Bâlea, unul dintre lacurile din Făgăraș, considerat de mulți ca fiind poate cel mai frumos lac glaciar din Europa. Situat la o altitudine de 2.034 metri, lacul are 360 metri în lungime și o suprafață de 4,65 hectare și este unul dintre lacurile alpine mari. Adâncimea lacului este 11,35 metri.
Începând de la finele lui octombrie, temperaturile scad frecvent sub zero. De la începutul lui decembrie lacul Bâlea se acoperă cu un pod de gheață, care se poate menține până în mai, adică mai mult de jumătate din an. Stratul de gheață poate atinge mai mult de 1,20 metri grosime. Sub podul de gheață, temperatura apei la contactul cu gheața, este de 0 grade Celsius și 2,5-2,8 grade Celsius în adâncime. În timpul verii, temperatura apei la suprafață variază între 10 și 15 grade Celsius, în funcție de valorile din aer.
Peisajul este auster, dar tocmai asta îl face monumental cu o spectaculozitate diferită în fiecare perioadă din an. Cele patru anotimpuri sunt perfect delimitate nu atât prin schimbările care au loc la nivelul vegetației sărace și adaptate la mediul alpin, cât prin felul în care se schimbă lumina. Culoarea ierburilor care formează pășunile alpine variază de la un verde crud, metalic, după topirea zăpezilor la finele lui mai jumătatea lui iunie, până la nuanțele pale de ocru în septembrie-octombrie, la decorul copleșitor de iarnă. Indiferent de anotimp, pe pereții aproape verticali de jur împrejurul lacului, caprele negre fac spectacol.
Cum ajungi la Cabana Bâlea
Vara, accesul se poate face pe ambele laturi ale Transfăgărășanului, cu mașina, cea dinspre nord – cea mai spectaculoasă și aceea pe care o vezi în cele mai multe dintre imagini – și cea dinspre sud, prin Curtea de Argeș. Iarna, accesul la cabana este posibil doar pe partea nordică, cu telecabina, dar aceasta a făcut din cabana Bâlea un loc deschis 365 de zile pe an și a creat condițiile pentru Hotelul de Gheață.
Dacă vii dinspre sud treci pe lângă Barajul Vidraru, Cascada Capra și apoi prin tunelul tăiat în munte. Dacă vii dinspre nord, cu mașina, ai parte de cele mai spectaculoase serpentine; dacă urci cu telecabina vei avea răsuflarea tăiată de câteva ori pentru că peisajul este pur și simplu copleșitor prin frumusețea lui și mereu altul în fiecare anotimp.
Varianta cea mai frumoasă și cea mai îndrăzneață este să ajungi la Cabana Bâlea pe jos. Parcurgând unele dintre cele mai frumoase, mai spectaculoase și mai dificile trasee de munte din Făgăraș. Îți poți face o idee (palidă) accesând webcam.
Hotelul de gheață de la Bâlea Lac
Topul Fodor’s la inclus Hotelul de Gheață de la Bâlea printre cele mai interesante și spectaculoase locuri de cazare sculptate în gheață și zăpadă din Europa, iar competitori avea destui și au scris despre acesta, în 2020 așa: „Adăpostit într-o vale înconjurată de munți, ridicat în apropierea unui lac glaciar, Hotelul de Gheață este probabil cea mai în vogă destinație de acest gen”. Într-un top al anului 2022, a celor mai inedite locuri de cazare, a fost plasat pe locul 3 din 10 (primele două poziții au fost ocupate de un sat din Finlanda și un complex de gheață din Canada).
Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac a fost realizat ridicat prima dată ca destinație turistică și spațiu de cazare, în iarna anului 2005 – 2006, fiind nu doar primul de acest gen din țară, ci și primul din Europa de sud-est. Succesul primului an a fost peste toate așteptările, aproape 3000 de persoanele alegând să petreacă cel puțin o noapte aici. Ulterior a fost amenajată și Biserica de Gheață (în 2006), un Ice Restaurant si un Ice Bar (în 2009) și chiar un Winter Park, pentru amatorii de schi și snowboard.
Numărul turiștilor cazați în Hotelul de Gheață, aflat la peste 2000 de metri altitudine și realizat din zăpada bătătorită și gheață din Lacul Bâlea a crescut an de an, la fel și faima locului, hotelul devenind un veritabil brand pentru Masivul Făgăraș.
Ce oferă Cabana Bâlea
Luând în calcul faptul că se află la peste 2000 de metri altitudine, că mai mult de jumătate din an tot ceea ce ajunge la cabană este urcat cu telecabina, dar și că acest loc este deschis tot anul, iar iernile (care durează din octombrie până în mai, iar dacă ninge în august nu miră pe nimeni) în golul alpin pot fi extrem de dure, oferta pentru turiștii care se cazează la Cabana Bâlea, sau care sunt doar în trecere, este una excelentă.
Cabana oferă confort de trei stele, servicii complete și prețuri rezonabile, totul într-un loc care are cu siguranță o copie într-un colț de rai. Cabana este înconjurată de apă pe trei părți, se reflectă în oglinda lacului, având crestele ascuțite pe fundal.
Cabana are spații de dormit, toate dotate cu baie proprie (cabine de duș) și cu toate utilitățile necesare. Compartimentate diferit, cabana are 5 camere cu 2 paturi, 4 camere cu 3 paturi, 3 apartamente cu baie proprie. Există și o cameră cu perete de sticlă și vedere panoramică.
Restaurantul are 100 de locuri, terasa 120. Există bar de zi, curent electric, apă caldă și o zonă de parcare. Ai posibilitatea de a închiria ATV și snowmobil. Sala de conferințe are între 40 și 60 de locuri, în funcție de modul în care este organizată.
Prețurile pentru cazare diferă de la sezon la sezon, în restaurant la fel. Mâncarea este gătită în cabană și este adaptată la specificul anotimpului.
Este bine să știi
Cabana este deschisă tot anul.
Este necesar să contactezi cabana înainte de a pleca, mai ales dacă vrei să înoptezi aici. Deseori vei avea nevoie de rezervare (atât vara cât și iarna) și nu este exclus să fie necesară plata în avans.
Ia în calcul faptul că telecabina funcționează dacă sunt condiții meteo favorabile. La urcare cu telecabina vei plăti și pentru bagaje.
Ice Hotel funcționează din decembrie până în aprilie, dar depinde de condițiile meteo.
Iarna, la cabana Bâlea nu se poate ajunge decât pe partea de nord cu telecabina, pe partea de sud accesul pe jos este dificil. Tunelul se închide atunci când nu este deschis Transfăgărașanul.
Exist riscul ca plata cu cardul să nu fie mereu posibilă, dat fiind faptul că accesul la internet este wi-fi.
Poți afla informații privind cabana la numerele de telefon: 0269/523.517, 0745/072.602 (Regine & Gunter Klingeis) sau la e-mail: [email protected], [email protected]. Telefon la telecabină 0725.210.610
Telecabina funcţionează minim cu 10 persoane. Copiii sub 12 ani au reducere la bilet. Costul biletului este identic la urcare și coborâre.
Nu se transportă marfă în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică.
Ultima urcare, la ora 17.00, ultima coborâre la 17.10, zilnic.