Hotel Piscul Negru
Vedere generală
- 55 locuri de cazare;
- restaurant cu terasă, 150 de locuri;
- foișor complet echipat și spațios;
- loc de joacă pentru copii și activități on-site;
- poziție foarte bună față de Bâlea Lac.
8.7/10
367 recenzii
4.6/5
865 recenzii
4.3/5
367 recenzii
Prețuri Hotel Piscul Negru
Tip Cameră
Locuri
Preț pe noapte
Mese incluse
Detalii
Cameră cu pat matrimonial
2 adulți
250 Lei
Mic dejun bufet suedez
Cameră cu două paturi
2 adulți
250 Lei
Mic dejun bufet suedez
Apartament cu canapea extensibilă
3 sau 4 adulți
350 Lei
Mic dejun bufet suedez
Apartament de lux cu priveliște la munte
2 adulți
450 Lei
Mic dejun bufet suedez
Apartament de lux cu canapea și birou
2 adulți
450 Lei
Mic dejun bufet suedez
Cazare Hotel Piscul Negru
74 Locuri
Hotel Piscul Negru este împărțit în 6 camere duble (matrimoniale), 9 camere twin (cu două paturi) și 9 apartamente. Toate camerele sunt dotate cu minibar, seif și TV cu HDMI și grilă completă de canale. Majoritatea băilor au fereastră proprie și toate băile au cabină de duș, consumabile și uscător de păr.
Faceți click pe butoanele de mai jos pentru a vedea o prezentare detaliată, cu galerie foto și tur virtual, pentru fiecărui tip de cameră.
Camerele duble au un pat matrimonial, de 160 cm, priveliște către pădure și acces la terasă sau balcon propriu.
DBL - 104 - Hotel Piscul Negru - Spherical Image - RICOH THETA
Aceste camere sunt dotate cu două paturi de tip single (90cm fiecare), ce pot fi distanțate sau unite. Majoritatea camerelor twin au balcon propriu sau acces la terasa comună.
Apartamentele standard sunt compuse din două încăperi legate parțial (cu perete dar fără ușă), una dintre încăperi este dotată cu pat dublu matrimonial iar cealaltă cu canapea extensibilă. În acestea pot dormi până la 4 adulți: 2 pe pat și 2 pe canapea. Băile au cabină de duș, consumabile și uscător de păr dar nu au ferestre proprii.
APT - 108 - Hotel Piscul Negru - Spherical Image - RICOH THETA
APT - 107 - Pat/canapea - Spherical Image - RICOH THETA
Apartamentul 402 este ideal pentru familii, fiind foarte spațios. El este compus dintr-o zonă de noapte, cu pat dublu matrimonial și un pat single, cu ieșire pe un balcon care oferă o priveliște spectaculoasă spre munte. Zona de zi este formată dintr-un spațiu cu fotolii și canapea, ideal pentru a petrece o seară în familie sau cu prietenii în intimitate. Singurul dezavantaj al acestui apartament este acela că are baia situată în exterior. Baia este dedicată lui însă nu face parte direct din apartament.
APT - 402 - Canapea - Spherical Image - RICOH THETA
APT - 402 - Paturi - Spherical Image - RICOH THETA
Apartamentele 201 și 202 dispun de trei zone esențiale: zona de noapte care se află la intare are în dotare un pat matrimonial, baie proprie și TV; zona de lucru este următoarea, care dispune de un birou cu priveliște spre munte; ultima zonă este cea de zi, în care găsim o canapea extensibilă și încă un TV.
APT - 201 - Hotel Piscul Negru - Spherical Image - RICOH THETA
Camera 201 - Hotel Piscul Negru - Spherical Image - RICOH THETA
Restaurant Hotel Piscul Negru
270 Locuri
Restaurantul dispune de aproximativ 120 de locuri la interior și 150 de locuri la terasă și foișor. Aici se servesc preparate tradițional românești și internaționale, pregătite de unul dintre cei mai experimentați bucătari de pe Transfăgărășan.
Faceți click pe butoanele de mai jos pentru a vedea o prezentare detaliată a restaurantului, terasei și păstrăvăriei.
La interior, restaurantul hotelului Piscul Negru este elegant și foarte bine luminat. Luând masa aici, te vei simți înconjurat de natură datorită ferestrelor înalte și a peisajului din jur. Mesele sunt încăpătoare iar servirea s-a făcut rapid atunci când am vizitat noi, existând coridoare late pentru ospătari.
Terasa hotelului Piscul Negru este poate cea mai mare pe care am vizitat-o în această zonă. Ea este scăldată în soare și se întinde de-a lungul unui pârâu astfel încât poți lua masa bucurându-te la maxim de spectacolul naturii.
Servirea se face mai lent decât la interior din cauza numărului foarte mare de locuri însă acest aspect nu ne-a deranjat, preferând să ne pierdem în frumusețea munților din jur.
Meniul restaurantului de la Hotel Piscul Negru este bogat în delicatese românești și internaționale. În imaginile de mai jos, puteți vedea câteva exemple de delicatese service aici.
Hotelul are chiar și propria păstrăvărie din care provine o parte din peștele din meniu. Deci dacă vrei să te bucuri de cea mai bio masă pe care o poți savura, trebuie să comanzi specialități din păstrăv.
Pastravarie - Hotel Piscul Negru - Spherical Image - RICOH THETA
Relu, bucătarul hotelului Piscul Negru, are peste 30 de ani experiență. El a lucrat în restaurante din România, Anglia și Spania, fiind un maestru atât în gătit, cât și în plating.
El este unul dintre puținii ”hangii” rămași în România – foști proprietari de restaurante (sau hanuri), oameni cu experiență reală în ospitalitate și servire a clienților.
Facilități Hotel Piscul Negru
Acest hotel oferă oaspeților săi o gamă foarte diversificată de facilități astfel încât și cei mai activi dintre turiști își pot ocupa lejer timpul. Cei puși pe aventură pot urca la cascadă și apoi pe potecile din pădurea de lângă hotel. Atenție la urși! Pentru cei mici există un loc de joacă în poiană, complet dotat cu tobogane, leagăne și tot felul de jocuri. Amatorii de delicii culinare pot folosi foișorul care are în dotare tot ce trebuie pentru ca meșterii bucătari să își dovedească abilitățile. Dacă dorești doar relaxare, atunci câmpia din spatele hotelului este locul ideal de întins un hamac sau de picnic. Seara, vă puteți retrage în camera de jocuri unde vă așteaptă o gamă largă de board games și trei console.
Foișorul, aflat peste pârâu de terasa principală, este dotat cu grătar, pirostrii, plită, afumătoare, mese de preparat carnea, apă curentă și cam tot ce poți găsi într-o bucătărie – inclusiv vitrine pentru băuturi.
El dispune de 30 de locuri la mese, cu scaune și bănci și este aproape în totalitate acoperit – existând o terasă mică (2 mese) în afara acoperișului. Faptul că este pus chiar lângă pârâu, face ca zgomotul din terasă să fie aproape insesizabil, acesta fiind acoperit de cel al apei curgătoare.
Foisor - Hotel Piscul Negru - Spherical Image - RICOH THETA
Foisor2 - Hotel Piscul Negru - Spherical Image - RICOH THETA
Locul de joacă pentru copii este ideal amplasat chiar sub terasa de unde adulții îi pot urmări pe cei mici în timp ce stau la masă. Locul de joacă este foarte bine dotat, existând activități pentru fiecare vârstă. El include și numeroase bănci pe care adulții pot sta cât timp cei mici de joacă.
Loc de joaca - Spherical Image - RICOH THETA
La câteva minute de mers pe jos, în pădurea din spatele hotelului, se află Cascada Piscul Negru, recent amenajată pentru a putea fi vizitată. Lângă cascadă este un loc ideal pentru cei care vor să citească sau să petreacă timp în natură.
Loc de joaca - Spherical Image - RICOH THETA
Acest hotel este poate cea mai buna locatie de cazare de pe tot Transfagarasanul. E renovat recent, in 2020, are o terasa frumoasa, foisor, loc de joaca pentru copii, este pe departe cel mai dotat hotel. Recomand!