Brambura Park
Brambura Park sau lumea cu susul în jos
Parc de distracții, aflat la circa nouă kilometri de Avrig, atracția principală din Brambura Park este în mod cert casa întoarsă. Construită după toate regulile, casa, complet mobilată, este făcută invers. Acoperișul este temelie, iar temelia acoperiș, vizitatorii umblă pe tavanul devenit podea, iar fiecare element din casă este pe podelele devenite tavan, adică cobori la mansardă și urci în pivniță.
O casă pe dos
Cu acoperișul înfipt puternic în pământ și cu hornurile orientate în jos, casa este noul obiectiv turistic de la poalele Munților Făgăraș.
Proiectul a demarat în 2019. Cea mai dificilă etapă a fost proiectul și găsirea unui centru de greutate care să permită realizarea fundației, pentru că totul este îngust la nivelul solului și lat sus. Lucrările au început efectiv în octombrie 2020. Pregatirea parcului a durat aproape un an, iar primii vizitatori au fost primiți în iunie 2021. Renumele locului a depășit granițele, iar casa pe dos din Brambura Park este unul dintre cele mai căutate puncte din județul Sibiu.

În Brambura Park, totul este… brambura. La intrare literele sunt așezate alandala, iar poarta are două turnuri în cel mai pur stil medieval, dar este păzită de soldaţi britanici de jucărie, unul mic și altul de înălțimea unui adult. Are exact ținuta celor de Buckingham – haină roșie, căciulă de blană de urs, ochi pătrunzători. Când treci mai departe vezi casa răsturnată, alături un loc de joacă generos și un restaurant ultramodern. Dincolo de locul de joacă este o mini grădină zoologică.

Ideea și proiectul îi aparțin lui Leo Klingeis, iar acesta este un detaliu care poate justifica ineditul locului, pentru că Leo nu este la prima experiență „brambura”. El și fratele au fost cei care au inițiat și dezvoltat hotelul de gheață de la Bâlea Lac, adică tot ceva aflat la limita normalului.

Succesul parcului de la Avrig a depășit așteptările inițiale. În parcare sunt mereu mașini multe, indiferent de ziua din săptămână, anotimp sau vreme, iar numerele de înmatriculare arată că la Brambura Park vizitatorii sunt din toate colțurile țării, și nu doar din țară.
Povestea casei
Casa întoarsă și parcul din jur au apărut în urma unei decizii de moment. Inițial terenul urma să fie o fermă de panouri fotovoltaice, dar în ultimul moment Leo Klingeis a decis să schimbe radical proiectul și să construiască o casă complet altfel. Cel mai greu a fost parcurgerea traseului pentru obținerea autorizațiilor de construcție, casa fiind una realizată după toate regulile unei construcții normale, de la fundația-acoperiș, până la acoperișul-temelie.

După demararea proiectul, s-a dovedit că realizarea efectivă a fost cu mult mai dificilă decât se anticipase inițial, chiar și în cele mai pesimiste variante. Dar, pentru că experiența de la Bâlea dovedise că oamenii sunt foarte curioși, iar ineditul este irezistibil pentru foarte mulți, proiectul a continuat și, la finalul lucrărilor, s-a dovedit a fi un succes.

Una dintre primele concluzii legate de casa întoarsă pe dos este că este mult mai dificil de realizat comparativ cu o variantă normală. Fiecare etapă de la proiectare, la construcție și mai apoi la amenajarea interioară a venit cu provocări suplimentare cărora au trebuit să se găsească soluții. Toate aceste au ridicat costurile la aproape dublul unei lucrări normale.
O experiență inedită
Casa întoarsă este construcția cea mai „brambura” din județul Sibiu. Nu este singura de acest fel din țară, dar este cea mai mare. Casa răsturnată este singura din judeţ, confirmă și Asociaţia Judeţeană de Turism şi printre puţinele din Europa.

Ineditul face din aceasta un veritabil magnet pentru turiştii și este „vedeta” de necontestat din zona turistică Valea Avrigului, fiind un boost binevenit pentru numeroasele pensiuni și unități de agroturism din zonă.
De ce o casă întoarsă? Pentru că oamenii au nevoie de experiențe noi, iar atunci când acestea sunt reale, efectul este maxim, place și provoacă în același timp. Inediul atrage, pentru că omul este curios, prin natura lucrurilor, și este oricând dispus și dornic să participe pe viu la situații care ies complet din cotidian.
Cum este casa întoarsă
Vizita în casă este de neuitat. Ferestrele au jardiniere puse invers, balconul este cu susul în jos, în loc de parter este mansarda, hornul fixat în pământ, în loc de acoperiș este pragul casei, terasa şi corpurile de iluminat exterioare stau atârnate invers. Uşa de la intrare este montată invers, cu o clanţă pusă pe dos. Dacă în casele obişnuite se intră la parter, aici se ajunge direct în mansarda podului și se urcă până la … parter, două etaje, fiecare având o suprafață de 100 de metri pătrați.

Tentația cea mai mare este să te întinzi după fructele aflate pe masă în camera de zi. Penele sunt perfect așezate pe canapea, iar la sus… la parter, hainele din cuier stau perfect, alături de o umbrele. Nu este vizibil, nici dacă te uiți cu cea mai mare atenție modul în care sunt fixate toate: mobila, obiectele, tacâmurile pe masa din bucătărie, hainele în coșul cu rufe, halatul de baie și papucii de pe podea, cutia cu lapte și ouăle din frigider, evident și mașina de spălat și frigiderul, dar și cada și vasul de toaletă. Toate sunt cu susul în jos pe tavan, ba nu, pe podea, pentru că tu, cel care vizitezi ești cel de pe tavan.

Cea mai impresionantă este bucătăria. Micul dejun te așteaptă la masa de pe… tavan, iar mobilierul de bucătărie dezvăluie o lume „brambura/puzzled” care sfidează gravitația. Și cuptorul cu microunde este pus invers, iar în dormitor patul este tot pe tavan. Dacă ai nevoie de murături, atunci va trebui să urci… în pivniță.

Amenajarea interioară amplifică senzația bizară pe care o oferă casa întoarsă, iar la acesta se adaugă ceea ce vezi pe ferestrele camerelor. Contrastul dintre lumea normală din exterior și decorul din interior și faptul că efectiv pășești pe tavan, creează un mix de senzații cu totul speciale. Este greu de descris cum este în casa pe dos, pentru că este genul de experiență pe care o poți înțelege cu adevărat doar dacă o trăiești, dacă urci, cobori și mergi din cameră în cameră, pe… tavan.

În plus, este locul perfect pentru cele mai ciudate fotografii, care sparg monotonia rețelelor sociale. Concluzia: într-o lume sucită, o casa de-a-ndoaselea poate păre o normalitate.
Cum ajungi la Brambura Park
De la Sibiu la Casa răsturnată, cu mașina drumul durează circa 40 de minute, din Avrig se poate ajunge și pe jos pe un drum asfaltat numit „Valea Avrigului”. Parcul se află pe Valea Avrigului, la o distanță de 30 kilometri de Sibiu, 15 de Porumbacu de Sus și 50 de kilometri de Bâlea Lac.

Taxa de acces (aprilie 2023) în Brambura Park este de 10 lei pentru fiecare persoană. Cine doreşte să viziteze şi casa întoarsă achită suma de 30 de lei. Copiii cu vârsta de până la trei ani beneficiază de gratuitate.
„Brambura” un altfel de parc de distracții
Pe lângă facilitățile care există în prezent, planul este de extindere. Se va adăuga un spațiu de joacă acoperit, terenurile destinate copiilor în exterior se vor înmulții și vor avea o tematică și se organizează o piața de delicatese tradiționale.

Brambura Park este cel mai nou parc de distracții din județul Sibiu și oferă numeroase posibilități de distracție și relaxare atât pentru copii, cât și pentru adulți. Mini grădina zoo face parte din aventură pentru că aici sunt iepuri de Angora, capre pitice și alpaca. Sunetele pe care le produc acestea din urmă sunt amuzate, tocmai pentru că sunt muzicale. Toate exemplarele de alpaca sunt prietenoase și pot fi atinse și mângâiate.

Locurile de joacă sunt amenajate cu tiroliană, leagăne, trambuline, topogane gonflabile, cățărătoare tip păianjen.

Pentru că inevitabil îți va fi foame poți alege una dintre cele două zone gastronomice: una destinată preparatelor la grătar şi fast food – diverse sortimente tip hamburger – și una unde se pot servi preparate la ceaun.

Plus compartimentul cu dulciuri și înghețată, băuturi răcoritoare, alcoolice şi cafea. Practic, de toate pentru toți, ca să nu plece cineva nemulțumit din Brambura Park.
Brambura ParkGalerie foto
Swipe dreapta >>















































Brambura ParkInformații utile
Avrig 555200, RomaniaBrambura ParkPrognoză meteo
Brambura ParkAlte obiective de interes
