Rezervația Șuvara Sașilor
Despre
Rezervația Șuvara Sașilor se află în Tălmaciu, un oraș din partea de sud a județului Sibiu. Aceasta este inclusă, începând cu anul 2000, în categoria
rezervațiilor naturale de tip botanic din IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii). În același timp, rezervația este inclusă și pe lista sit Natura 2000, cunoscută și sub denumirea de sit de importanță comunitară.
Aceasta reprezintă o rețea ecologică, ce are ca principal scop protejarea unor arii și a unor specii de plante și animale rare din țările de pe teritoriul Uniunii Europene. Începând cu anul 2007, când România a aderat la UE, țara noastră are la ora actuală un număr total de 273 de astfel de situri de tipul Natura 2000.
Terenul
Terenul pe care se află Rezervația Șuvara – Sașilor are o suprafață totală de 20 de hectare și a aparținut coloniștilor sași din zona Transilvaniei. Aceasta cuprinde numeroase specii rare de plante cu flori, protejate prin lege, unele chiar la nivel european. Câteva exemple ar fi – șuvară (o plantă erbacee, de la care provine și numele rezervației), orhidee, narcisă, brândușă, gențiană sau iris. Toate aceste flori cresc pe zona de teren bogată în fânețe. În rest, rezervația naturală mai include și arini, mesteceni argintii, precum și zălogi – un tip de arbuști ce cresc până la înălțimea maximă de aproximativ
5 metri.