Ursul și omul, o relație complicată

Ursul este în vârful lanțului trofic, nu are dușmani naturali și este omnivor. Exact aceleași caracteristici le are și omul, iar aceste asemănări sunt sursele conflictului dintre urs și om, cu amendamentul că, prin prisma diferențelor, cauzele relației complicate sunt în responsabilitatea omului. 

Regulile bunei conviețuiri 

Nu da niciodată mâncare urșilor cerșetori! Bunăvoința ta îi îndepărtează de pădure, și-i face dependenți! Un urs hrănit de om este un urs mort, pentru că își pierde abilitatea de a se hrăni singur, poate deveni agresiv și, în final, va fi împușcat sau, în cazul cel mai bun, relocat pe un teritoriu necunoscut. 

Este ilegal și riști amenzi usturătoare. Deși rar pusă în practică există lege care interzice hrănirea animalelor sălbatice, iar amenzile pot ajunge la 10.000 de lei. 

Ursului autonom îi este frică de om și evită să-l întâlnească și să-i încalce teritoriul. Dar, ursul cerșetor, obișnuit cu hrana obținută ușor, pierde abilitatea de a se hrăni singur, în pădure, și va căuta surse facile în vecinătatea drumurilor și al zonelor locuite. Ursul dependent de om nu se mai teme de acesta, iar atunci când este alungat din apropierea zonelor locuite nu se sperie, poate deveni agresiv și atacă, mai ales dacă este flămând.  

Este responsabilitatea proprietarilor de pensiuni și cabane din zonele care se învecinează cu arealul urșilor de a proteja locurile de depozitare a gunoiului menajer. Și în acest caz există riscul amenzilor, conform legislației în vigoare, dacă containerele pentru deșeuri nu sunt asigurate. 

Respectarea regulilor privind colectarea și gestionarea leșurilor de animale, inclusiv a celor în urma vânătorii, a instalațiilor de depozitare a gunoiului, obligativitatea purtării unui spray cu piper de cei care pot fi puși în situații vulnerabile sunt alte soluții care vor ajuta la evitarea conflictului dintre om și urs. 

Ursul nu este animal domestic! Nu te apropia de urs, chiar dacă aparent este inofensiv. Poate avea reacții imprevizibile generate de instincte. 

Este necesar pentru siguranța animalelor domestice, respectarea regulilor pășunatului în siguranță, evitându-se zonele împădurite și liziera și locurile unde pășunatul este interzis. Montarea de garduri electrice acolo unde zonele locuite se învecinează cu teritoriile tradiționale ale urșilor, este o soluție cu rezultate spectaculoase. Îngrădirea electrică protejează stupi de albine, păsările de curte și vitele cu pui.  

Dovada este un proiect pilot implementat în 2021 la stânele din județul Vrancea care a redus aproape de zero pierderile ciobanilor. În județul vecin, Harghita unde stânele și zonele vulnerabile nu au fost protejate atacurile urșilor au continuat fiind de 44 de ori mai mari în aceeași perioadă, respectiv lunile mai-septembrie, în care urșii sunt foarte activi. Situația a fost identică și în 2022. Doar trei incidente minore în Vrancea, în timp ce în Harghita au fost peste 150. Începând din aprilie 2023 se alocă bani din fondurile Ministerului Mediului pentru montarea de garduri electrice. Cei interesați trebuie doar să-i ceară și să monteze gardurile electrice (ideale sunt cele cu patru fire).

Ursul, simbolul Carpaților

Ursul brun este o veritabilă comoară a faunei din Carpați. Prezența lui dovedește un echilibru natural în pădurile României și este semnul unui ecosistem viabil și sănătos. 

Există mecanisme naturale care mențin populația de urși la nivelul optim, iar credința că numărul lor este prea mare este falsă. Recensământul genetic al urșilor din Făgăraș, de exemplu, una dintre zonele considerate ca având un număr prea mare de urși a demonstrat că numărului celor din estul Munților Făgăraș, Piatra Craiului, Iezer-Păpușa și Munții Leaota este de 283 de urși, 137 femele și 146 masculi, iar prin modelare statistică a fost estimată densitatea populației la 17-18 urși/100 km pătrați. Numărarea urșilor, așa cum este făcută ea oficial, la nivel de fond cinegetic sau parc național, nu este corectă, pentru că frecvent același exemplar era înregistrat de mai multe ori, pe fonduri cinegetice vecine.

Trebuie menționate și datele recente (aprilie 2023) ale recensământului general al urșilor, făcut pe baza de probe biologice și analize genetice, care arată că numărul de exemplare de urs brun  este cuprins între 7.536 şi 8.093, cu o densitate medie de 11 exemplare la 100 de kilometri pătraţi, zone împădurite de deal și munte. Habitatul preferat este Curbura Carpaţilor urmată de masivul Făgăraș. Studiul anterior, din 2016, estima populația de urși între 5.900 şi 6.500 de exemplare la nivel naţional. Numărul estimat al urșilor înainte de 1989 din România era undeva în jurul a 10.000 de exemplare.  

Mituri despre urșii de pe marginea drumului

Prezența urșilor pe marginea drumurilor de munte, știrile despre urșii care ajung în diferite localități și pagubele pe care uneori aceștia le fac în gospodăriile din zonele care se învecinează cu arealul lor, au intrat în cotidian. 

Faptul că sunt atat de vizibili a dus la ideea că nu au suficientă hrană în pădure și că foamea îi determină să iasă din habitatul lor dar și că numărul urșilor capatini este foarte mare. Aceste concluzii nu sunt întru totul adevărate fiind un amestec de mit și adevăr care este în măsură să alimenteze un comportament greșit din partea oamenilor cu efecte periculoase, atât pentru om, cât și pentru urs.

Ursul are hrană în pădure, dar devine dependent de locul unde o găsește mai ușor. 

Ursul este omnivor, iar hrana lui variază în funcție de sezon. În pădure ursul poate parcurge distanțe relativ mari pentru a se hrăni. Nu este foarte greșit să spunem că este nevoie să „muncească”, pentru tainul zilnic. Va scormoni după cuiburi de furnici și alte insecte, se va întinde și cățăra după stupi de viespi și albine sălbatice, după ramurile înmugurite sau după fructele de pădure – pe care le va culege meticulos, boabă cu boabă – sau va fi nevoit să vâneze animale sălbatice mici ori să scurme după ghindă și jir. 

Cea mai mare parte din aportul de hrană este format din vegetale, ciuperci, fructe de pădure și rădăcini suculete. Ursul nu va refuza însă să devoreze carcasa unui animal, uneori poate mânca resturile ierbivorelor vânate de lup sau râs și poate cu ușurință să prindă rozătoare, inclusiv iepuri, și mănâncă cu plăcere orice fel de ouă.   

Este deci foarte important de știut că ursul nu are nevoie de hrana pe care o poate primi sau lua de la oameni. Organismul și adaptarea la mediu, plus oferta de hrană din pădure este îndestulătoare pentru el. 

În zonele frecventate de oameni, ursul devine dependent de hrana pe care o obține fără efort. De fiecare dată când va primi mâncare de la oameni, comportamentul de „cerșetor” se va accentua, iar în final va deveni dominant. Un alt element nefast care duce la pierderea autonomiei este natura alimentelor pe care le primește. Ursul nu ar trebui să mănânce pâine, biscuiți, pufuleți, chipsuri și nici resturi de vegetale, carne gătită sau dulciuri. Gustul bun al acestora contribuie major la formarea noilor deprinderi, iar ursul se va îndepărta de pădure și de stilul normal de viață și va alege să trăiască printre oameni, ceea ce va duce la inevitabile conflicte.

Omul face un rău major ursului pe care-l ademenește cu hrană fie pentru a fi imortalizat într-o poză „eveniment” pentru rețelele sociale, fie că este „întreținut” conștient de proprietarii de pensiuni, care tolerează accesul ursului la resturi alimentare, ca să fie o atracție în plus pentru turiști. Nu întâmplător prezența urșilor cerșetori este un fapt comun în zonele turistice cum sunt Transfăgărășanul, Valea Prahovei, dar și cele din județele Vrancea, Neamț și Suceava, ca să amintim doar pe cele mai des pomeninte de mass-media pentru evenimente unde ursul carpatin este personajul principal.

Ursul se teme de om, dar schimbarea stilului alimentar îl poate face să-și schimbe comportamentul și poate deveni agresiv

Ursul este un animal solitar, care evită contactul cu omul. Simțul olfactiv foarte dezvoltat îi permite să identifice prezența omului și, instinctiv, se va îndepărta. Acesta este comportamentul normal al ursului independent. În replică ursul care a descoperit că în preajmă omului hrana are gust bun și poate fi obținută ușor, va căuta prezența acestuia. 

Familiarizarea ursului cu omul – care îi poate furniza hrană, îi atenuează instinctul de teamă. Un urs care nu se teme de om este potențial periculos, poate ataca și, cel mai important, va reveni mereu în preajma zonelor locuite și a omului în căutare de hrană. Finalul, unor astfel de situații,  este mereu tragic și se soldează cu victime umane, după care ursul va fi împușcat sau, în cazul în care se iau măsuri înainte de producerea unor situații iremediabile, va fi relocat. 

90% dintre evenimente în urmă cărora omul este victimă se produc după acest tipar, fiind mereu o chestiune de timp până când un urs hrănit la marginea drumului va ataca. Mai mult, în toate situațiile în care omul sau animalele din gospodărie au fost atacate era vorba doar despre urși care au primit hrană de la oameni sau care au avut acces la resturi alimentare. 

În ultimii doi ani, datele centralizate arată că 25 de urși au fost împușcați după ce au făcut victime umane, 66 au fost relocați după ce au făcut pagube și au revenit în repetate rânduri în zone locuite. Cifrele nu includ situațiile în care săteni au omorât urși sau pui de urs. Aceleași date oficiale ale Ministerului Mediului arată că în intervalul 2016-2021, 14 oameni au fost uciși de urs, 158 au fost răniți și au avut loc 154 de incidente provocate de urs soldate cu pagube.

Habitatul natural al ursului nu s-a redus

Un alt mit care funcționează ca o explicație pentru a justifica prezența urșilor pe marginea drumului, dar și faptul că primesc și caută mâncare la oameni este aceea că habitatul natural s-a redus, iar hrana la care are acces ursul este insuficientă. Ursul caută hrană și va reveni în locul în care o găsește cel mai ușor. Atunci când primește (punctăm, cu riscul de a ne repeta importanta gustului bun al alimentelor pe care le obține de la om sau din gunoi) hrană fără efort, va deveni dependent de aceasta. 

Realitatea – și datele organismelor independente vin să le confirme pe cele oficiale – este că habitatul ursului brun carpatin s-a îmbunătățit, unele zone au fost regenerate, iar hrana disponibilă pentru aceștia, în mod natural, în pădurile din zonele de deal și munte este îndestulătoare. O dovadă este creșterea reală a populațiilor de urs. La fel au crescut și numărul de exemplare al altor prădători mari respectiv lup, râs și vulpe după cum a sporit și numărul ierbivorelor (ciute, căprioare, capre negre). Acest fenomen nu este întâmplător, ci un rezultat pozitiv, necesar al politicilor protective asumate de România în cazul faunei din Carpați și nu numai. 

Una dintre modalitățile care s-au dovedit eficiente pentru a îndepărta urși din zonele populate s-a bazat tocmai pe faptul că pot fi determinați foarte ușor să stea sau să revină în locurile unde găsesc hrană. În astfel de puncte de hrănire primeau fructe, porumb sau alte furaje. Metoda se folosește ocazional, mai ales în rezervații, unde densitatea exemplarelor este mai mare și implicit rezerva naturală de hrană disponibilă ar putea fi uneori insuficientă. 

Un mamifer excepțional

Ursul este un mamifer impresionat. Musculatura este foarte puternică și-i permite să alerge mai repede decât un cal, se poate cățăra ca o pisică, își poate utiliza cu abilitate membrele din față, se ridică fără efort pe picioarele din spate. Mai mult, are o capacitate excepțională de adaptare, dar și prin una senzorială cu totul remarcabilă. 

Văzul, auzul și mirosul sunt excelente. Aude vocea umană de la 300 de metri și-i simte mirosul și la 40 de ore după ce acesta a trecut. Simțul olfactiv al ursului este arma secretă vitală pentru apărare și atac și calea prin care poate depista surse de hrană. Și știe exact și ce va mânca, doar după miros. 

Un proverb american descrie perfect această capacitate olfactivă superioară și spune: „Un ac de pin a căzut în pădure. Vulturul l-a văzut, căprioara l-a auzit și ursul l-a mirosit”. 

Sursa foto: Shutterstock.com/Pexels.com/Pixabay.com/ arhive personale

Surse: worldwildlife.org/ Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor/