Catedrala Evanghelică din Sibiu este catedrala Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România și una dintre cele mai impresionante clădiri construită în stil gotic din Transilvania. Pe structura vechii bazilici romanice construite în secolul al XII-lea, se ridică astăzi Evangelische Stadtpfarrkirche (denumire în limba germană); forma actuală a rezultat în urma renovării din anul 1520, după o serie de îmbunătățiri, care se încheie cu ridicarea turnulețului cu scară spiralată pe portalul sudic al catedralei. 

În anul 1867 biserica devine catedrală, după transferarea scaunului episcopatului luteran săsesc de la Biertan, la Sibiu, găzduind cea mai mare comunitate de credincioși luterani din România.

În exteriorul clădirii, pe fațada sudică, se remarcă o lucrare în relief intitulată Rugăciune pe Muntele Măslinilor, în care, deși a suportat lucrări de restaurare repetate, poate fi recunoscută scena în care Isus stă îngenuncheat în fața potirului, înconjurat de un peisaj arid. Lucrarea se crede a fi realizată de un atelier local și inspirat din stilul gotic care a caracterizat sculptura central-europeană de la finele secolului al XV-lea. 

Una dintre cele mai frumoase fresce este cea reprezentând Răstignirea, fiind încadrată de un ansamblu arhitectural ce înfățișează atât personaje biblice, cât și istorice. Lucrarea este executată de pictorul austriac Johannes de Rosenau în anul 1445. Inventarul bisericii este deosebit de valoros și o bună parte poate fi admirat de public, în timp ce unele vase de cult realizate din argint aurit atribuite meșterului local Sebastian Hann sunt accesibile doar membrilor clerului.

Biserica se află în Piața Huet din Sibiu și este dominată de un turn pe șapte nivele. Aceasta este un amplu edificiu realizat în stil gotic, fiind a treia ca mărime, după Biserica Neagră din Brașov și Catedrala Sfântul Mihail din Alba Iulia. În anul 1914 a fost adusă marea orgă, fiind desemnată cea mai mare orgă din sud-estul Europei. 

Cel mai înalt edificiu din Sibiu

Biserica Evanghelică este cel mai înalt edificiu din Sibiu, având o înălțime de 73,34 de metri înălțime. Clădirea se remarcă prin turnul înalt, cu șapte nivele, care are alte patru turnuri în colțuri, ceea ce însemna că orașul Sibiu avea drept de a hotărî condamnarea la moarte (ius gladii  – în latină înseamnă „dreptul sabiei”). Turnul central adăpostește trei clopote.  

La ultimul nivel al turnului se ajunge urcând cele 192 de trepte, care fac accesul către turnuleţe, de unde puteți admira o vedere panoramică asupra oraşului. Înălțimea la care se poate ajunge este de 55 de metri. Timp de mai multe secole, acest turn era folosit și ca foișor de foc, de aici fiind supravegheate eventualele incendii. 

Conform legendei legate de înălțimea turnului Bisericii Evanghelice, reprezentanți ai saşilor sibieni, dorind să construiască cel mai înalt turn pentru biserica lor, au vizitat comunitatea de saşi din Bistriţa, pentru inspirație. Ajunși acolo, aceștia au măsurat înălţimea turnului bisericii, desfășurând o frânghie din turn, până în pământ. În aceeași seară au fost invitaţi la ospăţ de sașii bistriţeni, care le-au tăiat pe ascuns o parte din frânghie, după ce i-au îmbătat. În acest fel, Biserica Evanghelica din Bistriţa a rămas posesoarea celui mai înalt turn din Transilvania, măsurând 75 de metri.

Catedrala Evanghelica de Confesiune Augustană din Sibiu are în parohie cea mai mare comunitate de credincioși luterani din România

Istoric și stil arhitectural

Biserica Evanghelică este încă una dintre cele mai impresionante edificii în stil gotic din România, cu o vechime de peste 600 de ani, fiind ridicată pe locul unei biserici construite în secolul al XII-lea.  

Structura cu cea mai mare vechime a edificiului, conform unui document din anul 1371, era zona în care cânta corul, dar cel mai probabil că tot atunci fusese definitivat și planul bazilical al bisericii. În aceeași perioadă debutase și construcția turnului, ridicat la acel moment doar parțial. Inițial, biserica ce purta hramul Sfintei Maria se înfățișa asemeni unei bazilici cu transept (element arhitectural specific bisericilor catolice) și sacristie (anexa unei biserici, unde se păstrează veșmintele preoțești și vasele sfințite), iar navele (“zona centrală, a bisericii sau a unei catedrale construite în stil arhitectural romanic sau gotic, care se întinde între intrarea și altarul acesteia”) laterale ale acesteia erau pe jumătate din lățimea navei principale.

Din motive mai puțin cunoscute, activitatea de pe șantierul bisericii a fost întreruptă, însă după anul 1424, lucrările au fost reluate. În această stadiu, pereții navei centrale au fost înălțați cu 2,60 metri, iar navele laterale au fost lărgite. Traveele (“porțiuni dintr-o construcție sau structură, care cuprind două puncte de sprijin – stâlpi, coloane, grinzi, pile etc. –  și deschiderea dintre ele”) dreptunghiulare ale navei au fost înfrumusețate cu bolți în formă cruce pe ogive (“arcul ascuțit ca modalitate de susținere a bolții unei construcții, soluție arhitecturală caracteristică perioadei goticului”). În anul 1448 a început extinderea bisericii spre vest, prin construcția nartexului (încăpere de la intrarea într-o biserică), cunoscută azi drept ferulă. 

Aspectul general al bisericii a fost modificat pe aripa sudică, după anul 1474, când se decide ca bazilica să se transforme într-o biserică de tip hală. În acest scop, peretele dinspre exterior a fost supraînălțat pe partea sudică, iar efectul creat în interior, prin schimbarea structurii zidului, era sub forma unei tribune laterale, prevăzute cu boltă stelată. 

În anul 1494 a fost terminat turnul bisericii, cu o ultimă adăugare a încă două etaje. Tot atunci este construită o capelă deasupra portalului sudic, iar în anul 1520 a fost construit  turnulețul prevăzut cu o scară spiralată pe aceeași fațadă, încheindu-se astfel lucrările.

În anul 1867 Biserica Evanghelică a devenit Catedrala Evanghelică, ca urmare a transferării scaunului episcopatului luteran săsesc de la Biertan (comună din județul Sibiu, fiind cunoscută ca fiind printre primele așezări germane de sași din Ardeal), la Sibiu.

Expoziție inedită în interiorul Bisericii Evanghelice

Ferula a fost separată de corpul central al bisericii în anul 1853, fiind destinată desfășurării unor ceremonii mai intime. Aici există în prezent o galerie de 67 de lespezi funerare, ce constituie o expoziție inedită și unică în România. Printre cele mai vechi lespezi expuse în ferula bisericii, găsim pe cele ale lui Georg Hecht, fost primar al orașului (1496) și Nicolaus Proll (1499), urmate de cea a lui Mihnea Vodă cel Rău – domn al Țării Românești, între anii 1508 și 1509 și fiu al lui Vlad Țepeș (1510); acesta din urmă a ucis în fața bisericii.

Deși biserica servise timp de 300 de ani înmormântării primarilor, comiților (conți, conducători administrativi ai unor comitate) și altor asemenea personalități transilvănene, în anul 1796 această practică este interzisă; cu toate acestea, în anul 1803 se face o excepție pentru contele Samuel von Brukenthal, al cărui corp neînsuflețit a fost depus în cripta din apropierea amvonului (piesă de mobilier asemeni unei tribune, specifice bisericilor romano-catolice, folosită de preoți pentru rostirea predicilor). 

Alte puncte de interes ale interiorului Bisericii Evanghelice sunt vechiul amvon de piatră, care datează din anul 1520, fiind realizat de pietrarul sas Andreas Lapicida, o cristelniță (“vas mare, de obicei de forma unei cupe, umplut până la jumătate cu apă, în care preotul afundă copilul la botez”) din marmură, păstrată din secolul al XVII-lea, altarul (“loc destinat închinării zeităților sau lui Dumnezeu în diferite religii“) de la Dobârca, precum și alte obiecte de cult de mare valoare. 

Deși o parte din inventarul mobil al bisericii compus din vase de argint aurit realizate de meșteri sibieni precum Sebastian Hann sunt accesibile doar membrilor clerului, numeroase alte obiecte religioase prețioase pot fi admirate de către public.Tot aici puteți admira al doilea cel mai vechi ceas din România, care datează din anul 1881. 

Pe peretele nordic al zonei destinate corului se găsește o impresionantă frescă din anul 1445, înfățișând scena Răstignirii, fiind încadrată de un decor arhitectural alcătuit dintr-o suită de personaje biblice și istorice. Autorul lucrării este Johannes de Rosenau, iar stilul iconografic împletește influențe austriece și italiene. Pictura a fost supusă unor lucrări de restaurare conduse de pictorul restaurator Liviu Ciungan între anii 1989 și 1990. 

Corul catedralei poate fi admirat la balcon, pe latura  sudică și adăpostește o orgă impresionantă, realizată în stil baroc de un meșter de origine slovacă, în anul 1671; aceasta a înlocuit orga originală, adusă la Sibiu în anul 1585. La începutul secolului al XX-lea, în anul 1914 a fost adusă marea orgă a bisericii, aceasta fiind considerată cea mai mare orgă din sud-estul Europei. 

În anul 2004, Biserica Evanghelică din Sibiu a fost inclusă pe lista monumentelor istorice din județul Sibiu, ca și alte două clădiri din apropiere –  casa parohială evanghelică și consistoriul districtual al Bisericii Evanghelice C.A.