Sumar

Strada Nicolae Bălcescu a fost construită la începutul secolului al XIV-lea, cu scopul de a uni Poarta Cisnădiei (demolată ulterior în anul 1836) și Piața Mare; în prezent  aceasta face legătura dintre Piața Mare și Piața Unirii din Sibiu. 

În anul 1762 Strada Cisnădiei (cum se numea inițial) a fost pavată cu piatră de râu, pentru ca în anul 1875 pavajul să fie înlocuit cu piatra de granit. În anul 1970, Strada Nicolae Bălcescu este transformată în zonă pietonală, fiind înfrumusețată de clădiri vechi, declarate monumente istorice. 

De-a lungul timpului, numele străzii a fost schimbat astfel: Heltauergasse (Strada Cisnădiei) 

în anul 1875, Franz Josef Gasse în anul 1917, pentru omagierea împăratului Franz Josef, apoi, după unirea Transilvaniei cu România (în decembrie 1918), aceasta devine Strada Regina Maria (1919 – 1947); în primele decenii ale epocii comuniste, vechea Heltauergasse devine Strada I.V.Stalin (1947-1970), pentru ca în 1970 să fie redenumită Strada Nicolae Bălcescu (scriitor, istoric și revoluționar român). 

Clădirile construite de-o parte și de alta se remarcă prin stilul arhitectural baroc provincial sau eclectic, specific secolelor al XVII-lea și al XIX-lea. Acestea au fost construite pe locul vechilor clădiri, care au dispărut în totalitate. Aici se găsesc majoritatea magazinelor din centrul Sibiului, sedii de bănci, agenții de turism, dar și cea mai veche clădire care adăpostește Hotelul Împăratul Romanilor, atestat documentar în anul 1555. 

Hotelul a fost inaugurat sub noul nume în cinstea vizitei împăratului habsburgic (împăratul Imperiului Austro-Ungar) Iosif al II-lea, la data de 31 mai 1783, care a poposit la Hanul “La Steaua Albastră”, în decursul vizitei sale prin Transilvania. Proprietarul hanului a cumpărat clădiri din vecinătatea hanului și le-a renovat cu scopul de a găzdui întruniri politice și spectacole teatrale, punând astfel bazele celui mai vechi hotel Sibiu. 

În vechiul sediul al comenduirii (comandamentului) militare, care se află  lângă Hotelul Împăratul Romanilor a funcționat sediul Consiliului Dirigent al Transilvaniei, înființat pe 1 decembrie 1918 și condus de Iuliu Maniu, acesta fiind ministru prezident și ministru de interne.

Scurt istoric

Strada Nicolae Bălcescu (cunoscută anterior drept strada Cisnădiei) este o stradă din municipiul Sibiu, care se întinde între Piața Unirii și Piața Mare. Aceasta datează de la începutul secolului al XIV-lea (perioadă asociată cu parcelarea Orașului de Sus) și la acea vreme asigura legătura dintre Poarta Cisnădiei (demolată în anul 1836) și Piața Mare. 

Strada Nicolae Bălcescu este menționată pentru prima dată în anul 1492, sub numele Platea Heltensis, conform lucrării lui Emil Sigerus “Chronik der Stadt Hermannstadt: 1100-1929”.    De-a lungul timpului, aceasta a suferit transformări, astfel în anul 1762, a fost pavată cu piatră de râu, fiind instalată și o fântână cu țevi, trei ani mai târziu. Ulterior, pavajul de piatră a fost înlocuit cu unul din granit, în anul 1875. 

La începutul secolului al XX-lea este inaugurat tramvaiul electric, ale cărui linii trec pe strada Nicolae Bălcescu; acestea sunt desființate în anul 1970, când strada devine zonă pietonală.

Numele străzii a fost schimbat de mai multe ori în decursul timpului. Primul nume sub care este cunoscută, deși abia din anul 1875, este Heltauergasse (Strada Cisnădiei), fiind redenumită apoi Franz Josefgasse în anul 1917, în memoria împăratului Franz Josef, ucis în același an. După Unirea Transilvaniei cu România, această stradă istorică devine strada Regina Maria (1919-1947), apoi strada I.V.Stalin, în perioada cuprinsă între anii 1947-1970; începând cu anul 1970, primește numele actual – strada Nicolae Bălcescu.

Plimbare virtuală înapoi în timp

Strada Nicolae Bălcescu este o zonă de promenadă încărcată de istorie, întrucât găzduiește numeroase clădiri istorice declarate monumente istorice. Deși niciuna dintre construcțiile originale nu mai există în prezent, farmecul străzii este dat de clădiri datând din secolul al XVIII-lea și al XIX-lea, ridicate în stil baroc provincial sau eclectic. 

Stilul arhitectural este unul specific zonei Transilvaniei, cu garduri înalte, curți interioare închise din toate părțile, cu zona de acces constituită din porți masive și ganguri boltite. În Lista monumentelor istorice din județul Sibiu style=”font-weight: 400;”> au fost incluse începând cu anul 2004 edificiile de la numerele 2, 7, 12, 14, 16, 17, 20, 21, 22, 28, 34, 38, 40 și 42.

Clădirea de la numărul 2 a fost construită undeva între secolul al XV-lea și al XVI-lea și este cunoscută ca sediu al Băncii Sparkasse, dar și ca reședință a comitelui Valentin Frank von Franckenstein.  Aceasta a fost modificată în secolul al XIX și se remarcă mai ales prin fațada dinspre Piața Mare, încadrată de patru ferestre mari, despărțite de un rezalit (element de zidărie ieșit în relief) triunghiular sprijinit de patru coloane în stil ionic. Acoperișul asimetric prezintă opt lucarne în formă de ochi. Edificiul ce se înalță pe două nivele ocupă spațiul dintre Piața Mare și Hotelul “Împăratul Romanilor”.

Pe strada Nicolae Bălcescu, numărul 7 se ridică un edificiu încărcat de semnificații, întrucât aici Samuel Schönwetter deschide în anul 1853 prima frizerie din Sibiu. Tot aici, în anul 1900 va funcționa și primul magazin de piane, în posesia lui Viktor Heidelberg. 

Clădirea este împărțită în subsol, parter și două etaje; fațada este dispusă pe cinci axe simetrice, pe cel central, la parter aflându-se o ușa boltită de lemn masiv. Subsolul este proiectat sub forma unei bolți semicirculare, amintind de clădirea originală construită în secolul al XV-lea – secolul al VI-lea.

La numărul 12 se află una dintre cele mai importante edificii de pe această stradă, Palatul Michael von Brukenthal, care a fost construit în anul 1786 de către nepotul contelui Samuel von Brukenthal. 

După ce toți descendenții prestigioasei familii s-au stins, casa a intrat în posesia Fundației Brukenthal, de la care a fost cumpărată după Primul Război Mondial de către Gustav Vogelsang. Acesta era proprietarul primei fabrici de țesături din Sibiu și deschide la parterul casei un magazin de desfacere pentru marfa sa. De-a lungul timpului, la etaj funcționează o sala de baluri (în perioada interbelică), apoi Sediul Clubului Ofițerilor Germani, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și un cinematograf. 

Ca elemente de interes în interiorul clădirii, găsim stema familiei formate din Michael von Brukenthal și a celei de-a doua soție a acestuia, Kristina, contesă de Teleki, expusă pe peretele opus intrării, la primul etaj al clădirii. Trei dintre camerele din corpul aflat în spatele curții interioare se evidențiază prin tavanele bogat ornamentate cu stucatură și tâmplăria originală, datând din anul 1790. 

O altă clădire declarată monument istoric poate fi găsită la numărul 14, aceasta fiind construită undeva la finele secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea. Aici au funcționat câteva magazine de bijuterii, dintre care cel mai cunoscut a fost cel al lui Erwin Csallner, deschis în anul 1926. 

Edificiul este compus dintr-un subsol care păstrează și azi elemente ale arhitecturii medievale, precum bolțile semicirculare, parter și un etaj superior. În pod poate fi văzut un pinion triunghiular gotic. Fațada se remarcă prin înșiruirea a șase ferestre încadrate și o cornișă la îmbinarea cu acoperișul. 

La două numere mai departe, găsim clădirea monumentală constituită din trei corpuri alipite, dispuse într-un subsol, parter și două etaje superioare. Accesul în curtea interioară se face printr-o ușă din lemn masivă, sub forma unei arcade. Fațada este înfrumusețată de tâmplăria originală a ferestrelor, bogat ornamentată cu elemente florale. Balconul central este susținut de coloane corintice, ce încadrează ușa boltită de lemn.

Pe strada Nicolae Bălcescu, la numărul 16 a funcționat în secolul al XIX-lea librăria Othmar Pfaundler, unde a lucrat Emil Sigerus ( cunoscut etnograf, colecționar, scriitor și istoric sas din Transilvania) în tinerețe. Către sfârșitul aceluiași secol, această clădire devine căminul lui Partenie Cosma (om politic, deputat român în Dieta de la Budapesta, senator, apoi director al Băncii „Albina” din Sibiu) și al dr. Carl Wolff ( jurnalist, economist și politician sas din Transilvania, director al Casei de Economii din Sibiu). La data de 1 octombrie 1937 aici este inaugurată Școala industrială pentru fete (opt clase).

La numărul 17 găsim un ansamblu de patru clădiri unite de două curți interioare, fostul sediul al Hotelului “Coroana Ungariei” în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Printre clienții importanți ai hotelului, menționăm pe scriitorul Al. Odobescu timp de trei zile, în anul 1860 și  pe Alexandru Ioan Cuza, a cărui sosire este înregistrată pe data de 5 martie 1866.

În anul 1877 clădirea este cumpărată de Josef Drotleff jr. și transformată într-un spațiu potrivit pentru mutarea tipografiei şi librăriei sale. În anul 1900 este construită clădirea cu trei etaje din spatele curții, cu scopul extinderii tipografiei. În anul 1922 firma Drotleff fuzionează cu firma Krafft și pun bazele celei mai mari tipografii germane din această parte a Europei, cunoscută sub numele de “Krafft şi Drotleff A.G.” Tot aici a funcționat și redacţia publicației Siebenbürgisch-Deutsches Tageblatt, considerat cel mai important ziar în limba germană din Transilvania, înfiinţat în anul 1874.

Ca elemente deosebite, găsim o placă inscripționată cu textul “Aici a poposit la 5 martie 1866 Alex. Ioan Cuza în drumul său spre exil” pe fațada dinspre strada Nicolae Bălcescu. Această clădire este compusă din subsol, parter și etaj superior, evidențiat prin cinci ferestre cu ancadrament simplu. Deasupra acestora se poate vedea o cornișă și o friză compusă din dreptunghiuri alungite, despărțite de cercuri. La subsol se mai găsesc și azi elemente care amintesc de stilul arhitectural specific secolului al XV-lea. 

La numărul 20 se ridică o clădire construită la finele secolului al XVIII-lea; aceasta a aparținut familiei doctorului Hermann Sussmann – medic la spitalul din Sibiu, din anul 1882 medic primar, iar apoi, din anul 1887 acesta a fost numit medic şef al comitatului Sibiu; autor a mai multor lucrări ştiinţifice, publicate la Berlin, Budapesta,Viena, Hamburg și Sibiu – în perioada cuprinsă între a doua jumătate a secolului al XIX-lea și până la naționalizare, în epoca comunistă. 

Edificiul este structurat pe șase axe simetrice și compus dintr-un subsol, parter și etaj superior. Ferestrele tradiţionale de la etaj sunt dublate cu obloane din şipci reglabile. Acoperişul este înalt, mansardat și prezintă trei lucarne înalte. Dintre elementele comune cu alte edificii de pe strada Nicolae Bălcescu amintim intrarea boltită străjuită de o poartă de lemn ce permite accesul spre curtea interioară și pivniţele care păstrează încă elemente medievale.

O clădire de mici dimensiuni, însă care a fost folosită în numeroase moduri de-a lungul timpului, clădirea istorică de la numărul 21 datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Aici a funcționat începând cu anul 1896 un magazin de articole de consum pentru industriași români, apoi unul dedicat articolelor electrice, optice şi fotografice Guido Kovats, care funcţionează la această adresă între primul deceniu al secolului al XX-lea și până după al Doilea Război Mondial. 

În spaţiul din dreapta gangului de acces a funcţiona Librăria lui Ludwig şi Franz Michaelis în perioada cuprinsă între finele secolului al XIX-lea și Primul Război Mondial. Vitrina acestei librării a găzduit în august 1899 câteva dintre peisajele în acuarelă semnate de pictorița Betty Schuller. Clădirea a aparţinut, pe rând, Universităţii Săseşti și din anul 1937 Arhiepiscopiei Ortodoxe; aceasta a fost și casa în care s-a născut Ioan Borcia (1880-1912) cunoscut profesor, scriitor, publicist și membru în conducerea Asociației ASTRA.

Fațada dinspre stradă se remarcă printr-un stil eclectic și este structurată pe șase axe despărțite de pilaştri, iar deasupra ferestrelor se pot vedea casete cu motive florale în relief. Streaşina este decorată cu casete dreptunghiulare, care ies în relief. Acoperişul prezintă trei lucarne de tip ochi. Clădirea este alcătuită din subsol, parter şi etaj, iar accesul în curtea interioară se face printr-un gang de formă dreptunghiulară, susținut de arce de întărire. Există și un corp în partea din spate a curţii interioare, care datează din sec. XVIII. 

La numărul 22 găsim o clădire formată doar din pivniță și parter, cu un acoperiș înalt, supradimensionat, cu două lucarne sub formă de ochi. Clădirea originală datează din perioada de final a secolului al XV-lea și începutul secolului XVI-lea, cu modificări aduse în jurul anului 1900. Un element deosebit se poate vedea la nivelul streaşinii, unde s-au adăugat elemente decorative sub formă de aerotere metalice.

Aici și-au desfășurat activitatea mai multe magazine, printre care, la începutul secolului al XX-lea, magazinul de bijuterii Max Springer;  în perioada interbelică apare magazinul de jucării Karl Schwartz, care funcționează aici până în mai 1938, după care se transformă în magazin de stofe Rudolf Dandler.

Pe strada Nicolae Bălcescu, numărul 28 se află o clădire a cărei arhitectură se aseamănă cu celelalte monumente istorice aflate pe această stradă și a cărei origine merge până în secolul al XV-lea. 

La începutul sec. al XX-lea funcționa magazinul de manufacturi Nadasdi N. S. (fost Wünderlich) la parter; proprietarul acestui magazin mai avea unul asemănător deschis în Piața Mică. În anul 1907, magazinul de stofe se mută două numere mai încolo, iar în locul acestuia se deschide Cafeneaua lui Robert Stattin. Casa de la numărul 28 este cumpărată de Ilie Șteflea în anul 1925, iar acesta îşi mută aici magazinul de blănuri, mai precis primul magazin de blănuri din Sibiu, furnizor al Casei Regale. La începutul secolului al XX-lea, la această adresă a locuit Nicolae Bălan, înainte de a deveni mitropolit al Ardealului.

Trei corpuri unite printr-o curte interioară formează clădirea de la numărul 34. Corpul principal, dinspre strada Nicolae Bălcescu, are o fațadă simetrică, cu un ax principal ieșit în relief, la parterul căruia se află poarta boltită, din lemn masiv. Cele opt ferestre de la etaj prezintă ancadramente cu cornișă, iar extremitățile clădirii sunt înfrumusețate cu bosaje (tip de finisaj pe fațada zidului exterior al unei clădiri). Acoperișul este mansardat în două trepte și are trei lucarne în formă de ochi, iar pivnițele sunt boltite semicircular.

Edificiul se remarcă prin câteva elemente de decor păstrate, anume casa scării de tip monumental, în două rampe ce prezintă plafoane cu stucatură. De asemenea, camerele de la etaj au plafoane cu stucaturi în stil baroc. 

Până spre sfârşitul secolului al XIX-lea, aici funcționa Cafeneaua Lazăr a lui Josef Lazăr. În perioada interbelică, în partea dreaptă a clădirii a funcționat magazinul fabricii de încălţăminte Herma, iar din anul 1937 aici se deschide magazinul de îmbrăcăminte Mode Kobori, până la naţionalizarea clădirii de către comuniști.

Edificiul de la numărul 38 se remarcă prin faţada cu trei axe, care prezintă în partea dreaptă portalul în formă de arc, dublat de vitrina creată ulterior în partea stângă.  La etaj,  sub ferestre, se găsesc panouri decorate cu cercuri intersectate. Acoperişul este înalt, mansardat în două trepte și are două lucarne. În camerele de la etaj au fost păstrate decorațiuni de plafon în stil baroc, iar în pod încă există un pinion triunghiular gotic.

În anul 1886, un anume Emil Kirschner deschide aici un magazin de carne, mezeluri şi apă minerală, iar în jurul anului 1890, această locație devine şi vinărie şi local unde se serveau gustări (Frühstücksstube).

Spre sfârşitul secolului al XIX-lea, clădirea este cumpărată şi transformată  într-un  restaurant-bodegă, care se va numi Unicum, după anul 1901. Restaurantul a rezistat în aceeași formă și spațiu până în anul 2011, fiind unul dintre cele mai încărcate de istorie localuri din Sibiu. Acesta este cunoscut și datorită faptului că în septembrie 1942 cânta aici Maria Tănase, acompaniată de orchestra MOTT.

La numărul 42 găsim o clădire compusă din trei corpuri. Acoperişul corpului dinspre stradă este construit  în două ape și prezintă un atic cu un fronton alcătuit din elemente curbe. Faţada este bogat ornamentată cu ancadramente cu cornişă pe lunete, lezene și elemente florale delicate.

La parter, în partea stângă, exista un gang de trecere, care a fost ulterior transformat în spaţiu comercial, apoi aici s-a deschis un restaurant după terminarea Primului Război Mondial.  Între anii 1924 și 1935 acesta s-a numit “Gambrinus” şi era patronat de Ioan Banciu, pentru ca mai apoi,  între anii 1936 și 1939 să funcționeze sub numele “La Paşa”. În aceeași perioadă,în partea dreaptă a clădirii funcţiona un magazin de delicatesuri, cu acelaşi nume. În perioada comunistă, în partea stângă a funcționat magazinul “Bucuria Copiilor”,  până în anii ‘70, când acesta se mută la numărul 1, pe aceeași stradă.

O altă clădire importantă de pe strada Nicolae Bălcescu, fiind una dintre cele mai vechi, atestată în anul 1555, este Hotelul Împăratul Romanilor. Aici s-a cazat la data de 31 mai 1783 împăratul habsburgic Iosif al II-lea, care se afla la acea vreme într-o călătorie prin Transilvania, iar proprietarul hanului a decis schimbarea numelui stabilimentului în „Împăratul Romanilor”, în onoarea acestui eveniment.