Casa Altemberger-Pempflinger este cel mai reprezentativ ansamblu gotic cu elemente specifice Renașterii din Transilvania și găzduiește Muzeul de istorie din Sibiu. Aceasta a fost construită de primarul orașului, Thomas Altenberger, între anii 1470-1491 cu intenția de a fi folosită drept locuință. Clădirea a fost cumpărată de primăria Sibiului în anul 1549 și a funcționat drept imobil al primăriei până în anul 1948. Construcția dispune și de un turn care a adăpostit sediul Arhivelor comunității săsești din Transilvania până în anul 1923. 

Pe frontonul clădirii este încastrată o placă de marmură, a cărei inscripție în latină omagiază vizita regelui Iosif al II-lea, din vara anului 1773. Pe fațada din spate a clădirii a fost construit un turn, care a aparținut celei de-a treia fortificații a orașului. 

O mare parte dintre obiectele care compuneau primele colecții expuse aici aparține fondatorului muzeului, baronul Samuel von Brukenthal și datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Patrimoniul muzeului s-a mărit considerabil după terminarea celui de-al Doilea Război Mondial când, ca urmare a dizolvării unor instituții sibiene, au fost transferate colecțiile ce aparțineau acestora (Societatea Carpatina, Muzeul Asociațiunii Astra, Camera de arme a orașului Sibiu ș.a.). 

În prezent, Muzeul de istorie găzduiește 10 expoziții permanente prin intermediul cărora este oferită o imagine de ansamblu asupra evoluției comunităților existente în sudul Transilvaniei, în special în zona împrejurimilor Sibiului. În acest sens, vizitatorii sunt purtați în timp, începând cu era paleolitică  – atunci  fiind identificate primele urme umane în aceasta zonă – și terminând cu epoca modernă, prezentând medalii, monede de aur și exponate aparținând Tezaurului de argintărie laică și liturgică. 

Printre colecțiile muzeului amintim: arheologie preistorică și istorie veche, obiecte medievale (arme și armuri, ștampile, medalii, sigilii, decorații, monede, piese din sticlă și faianță, produse textile ș.a.), Fondul de carte și periodice „Carl Engber”, colecția Tezaur, Colecția de grafică documentară, Colecția de clișee „Emil Fischer” și Colecția de istorie modernă și contemporană, împreună însumând peste 140 de mii de piese. 

Clădirea Muzeului de istorie din Sibiu este declarată monument istoric, fiind cea mai desăvârșită construcție gotică laică din regiunea Transilvaniei. 

Casa Altemberger- Pempflinger – istoric și stil arhitectural

Muzeul de Istorie din Sibiu este cunoscut astăzi sub denumirea de Casa Altemberger-Pempflinger și face parte din Muzeul Național Brukenthal. Acesta se află pe strada Mitropoliei, la numărul 2 și a funcționat drept sediu al Primăriei Sibiului pentru aproape 400 de ani, între anii 1549 și 1923.

Inițial construită drept locuință pentru primarul Thomas Altemberger (primar al Sibiului între anii 1470-1491), clădirea este cunoscută drept cel mai reprezentativ ansamblu gotic civil din Transilvania. Aceasta este lipită de Turnul de Poartă – turn construit cândva între anii 1300-1366 și care face parte din a treia centură de fortificații a vechii cetăți medievale a Sibiului. Aici au fost găzduite arhiva orașului, dar și cea a Universității Săsești, în perioada cuprinsă între anii 1546 și 1923, fiind mutată apoi pe Strada Arhivelor. 

Thomas Altemberger a fost nu numai primar al Sibiului timp de 20 de ani, ci și proprietar al unor moșii profitabile și arendaș (chiriaș) al minei de aur de la Baia de Arieș în perioada 1486-1491. La averea acestuia s-a adăugat dota (zestrea) soției sale, Affra de Salzburg, care se pare că a fost substanțială, motiv pentru care blazonul familiei acesteia este expus în ce-a de-a doua curte a reședinței din strada Mitropoliei.  

După moartea acestuia, soția sa întâmpină greutăți financiare, cauzate în parte de unele procese legate de moștenire, întrucât Thomas Altemberger mai avea copii dintr-o căsătorie anterioară. Din această cauză, Affra Altemberger este nevoită să vândă casa lui Johannes Lulay, cu care aceasta se pare că se recăsătorește.

Reședința nobiliară ajunge apoi în posesia lui Markus Pempflinger, comite al sașilor în perioada 1522-1535, acesta fiind cunoscut drept una dintre cele mai influente personalități a comunității germane din Transilvania, în perioada prăbușirii Imperiului Habsburgic. 

Impresionanta construcție gotică, cu elemente specifice Renașterii, a fost ridicată de echipa condusă de pietrarul Andreas Lapicida, către sfârșitul secolului al XV-lea. Cele 10 unități arhitectonice din care este alcătuită, alături de turnul de apărare reprezintă cel mai mare ansamblu arhitectural gotic civil din sud-estul Europei. 

Pe fațada portalului de acces este încastrată o placă ce comemorează printr-un text în limba latină vizita împăratului Iosif al II-lea, în vara anului 1773. Vizitatorii sunt apoi întâmpinați de o serie de statui de piatră ce înfățișează tipologii sibiene specifice secolului al XVII-lea: primarul, măcelarul, crâșmarul, bancherul, cavalerul, studentul, vindecătorul ș.a. Aceste statui sunt denumite “hermanni”, în cinstea uneia dintre căpeteniile comunității săsești – Hermann; orașul Sibiu a fost atestat documentar sub două denumiri derivate din numele acestuia: Villa Hermani (în anul 1223) și Hermannstadt (în anul 1366).

În cea de-a doua curte, cunoscută sub numele de “Grădina Martirilor”, pot fi admirate lucrări de sculptură figurativă – ca cele patru console ale loggiei (balcon, terasă) deschise, unice în Transilvania, care înfățișează bărbaţi sculptați în piatră –  printre care portretul lui Thomas Altemberger și cel al pietrarului Andreas Lapicida. Aceasta este sprijinită pe porţi ogivale dispuse în sistem stelar și poartă blazoanele proprietarilor iniţiali – soții Affra și Thomas Altemberger.

Numele acestei grădini este legat de faptul că, după achiziționarea acestei reședințe de către Magistratul orașului și transformarea ei în sediu al primăriei, la subsol funcționa o închisoare. Se pare că aici ajungeau hoți, femei acuzate de vrăjitorie sau adulter, dar și figuri cunoscute ale societății sibiene, precum comitele Johann Sachs von Harteneck, senatorul Coloman Gotzmeister și soţia acestuia, acuzată că ar fi fost necredincioasă și că a ucis doi nou-născuţi.

Ca urmare a faptului că prin secolul al XVIII-lea rata infracționalității crescuse, iar răzvrătirile românilor din Transilvania erau tot mai numeroase, temniţa de la subsolul clădirii devenise neîncăpătoare și a trebuit extinsă. Documentele din acea perioadă consemnează că „în 1729 ţăranii din Cornăţel au fost închişi în grădina din spate a clădirii”.

Interogatoriile aveau loc tot în cea de-a doua curte, aşa că în anul 1770, Magistratul oraşului dispune construcția unei gherete din lemn, unde să se desfășoare interogarea acuzaților, conduse de secretarul judiciar. În această perioadă, locul primește numele de “Grădina Martirilor”, întrucât aici se desfăşurau interogatoriile și erau aplicate pedepsele corporale, considerate ușoare, Piaţa Mare fiind preferată ca loc de executare a pedepselor capitale.

Legat de Casa Altemberger-Pempflinger există zvonuri conform cărora aici ar fi avut loc prima reprezentație de teatru din Sibiu,  la data de 24 februarie 1579. În anul 1817 turnul din incinta locuinței nobiliare a ars, fiind reconstruit în anul 1973.

Casa primarului Altemberger devine muzeu

În perioada cuprinsă între anii 1948 și 1967 spaţiile fostei reședințe nobiliare devin locuinţe, birouri desemnate angajaților Muzeului Brukenthal şi chiar garaje. În timpul conducerii comuniste, etajul clădirii a fost ocupat de Întreprinderea nr. 2 de Construcţii Sibiu, până în anul 1963, după care acesta devine spaţiu de depozitare al Muzeului Național Brukenthal.

În anul 1988, după 20 de ani de renovări, clădirea Vechii Primării a Sibiului găzduiește secţia de istorie a Complexului Muzeal Naţional Sibiu, cu o expoziţie în care se prezintă „evoluţia societăţii omeneşti din cele mai vechi timpuri până astăzi”. Doi ani mai târziu, aici este inaugurat Muzeul de Istorie.

În perioada imediat următoare sfârșitului celui de-al doilea război mondial, ca urmare a desființării unor instituții publice, patrimoniul muzeului s-a îmbogățit considerabil. Colecțiile acestora  – Societatea Carpatina, Camera de arme a orașului Sibiu, o parte a pieselor Muzeului Asociațiunii Astra etc. – a fost transferate în inventarul Muzeului de Istorie. 

Ca expoziții permanente, Muzeul de Istorie cuprinde următoarele colecții: arheologie preistorică și istorie veche – cu un număr de 8.177 piese, colecția de obiecte medievale – 9.669 piese (arheologie medievală, produse textile, produse de breaslă, arme și armuri, obiecte din domeniul științei și tehnicii, produse din sticlă și faianță, decorații și medalii onorifice, medalii și monede, sigilii, matrițe, ștampile), colecția Tezaur – 63.435 piese, Colecția de clișee „Emil Fischer” – 8.050 piese, Colecția de istorie modernă și contemporană – 2.227 piese, Colecția de grafică documentară – 33.252 piese.

Expoziții permanente

În sectorul dedicat evoluției comunităților umane din sudul Transilvaniei, începând cu perioada neolitică, până în epoca medievală, circuitul muzeal debutează cu ilustrarea unei peșteri, înfățișată sub cele două aspecte pe care le îndeplinea, ca spațiu domestic, dar și sacru. Urmează reprezentarea unui bordei Starčevo-Criş și a unui atelier de cioplit piatra din perioada neolitică. 

Era dacică este ilustrată sub forma unei locuințe, a unui atelier de fierar și a unui sanctuar dacic, în încercarea de a înfățișa viața de zi cu zi a omului de rând, în spațiul domestic, prin îndeletnicirile și spiritualitatea acestuia. Expoziția se încheie cu prezentarea unui interior specific epocii medievale, cu un stâlp central, șemineu și blazoane (emblemele unei familii). 

În cadrul expoziției permanente se găsesc două segmente dedicate lucrărilor din piatră, prima dintre acestea, Lapidarul Antic este o colecție compusă din diverse reprezentări din piatră, produse în perioada romană, undeva în secolele al II-lea și al III-lea după Hristos. Expoziția este structurată în cinci săli și prezintă diverse statui, monumente votive (dedicate divinității), pietre funerare, altare și inscripții.

Lapidarul Medieval este compus din fragmente ale unor clădiri și monumente istorice care au fost demolate subit la sfârșitul secolului al XIX-lea în Sibiu. Expoziția este organizată în trei săli, în care sunt expuse cele trei secțiuni ale acesteia: piese de mobilier arhitectural, pietre funerare, care provin din cimitirul comunal, din perioada secolului al XVIII-lea și al XIX-lea și serii de piese reprezentative pentru clădiri şi ansambluri arhitectonice.

Unul dintre cele mai interesante sectoare ale Muzeului de Istorie este cel dedicat mișcării naționale a românilor din sudul Transilvaniei. Exponatele fac referire la evenimente și personalități marcante ale acestei mișcări, începând cu secolul al XVIII-lea, apoi anul revoluţionar 1848, înfiinţarea Asociației Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA) şi activitatea acesteia. 

De asemenea, colecția prezintă câteva repere ale vieţii politice  – Dieta de la Sibiu din anul 1863, înfiinţarea Partidului Naţional Român în anul 1869, Memorandumul Transilvaniei, din anul 1892, prin care liderii comunității românești cereau împăratului Franz Josef drepturi egale și încetarea tentativelor de maghiarizare a acestora, dar și dovezi ale  solidarității românilor de pretutindeni, culminând cu Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Expoziția Bresle Sibiene pune accent pe dezvoltarea urbană a orașului Sibiu, ca fiind legată de apariția și progresul înregistrat de bresle; acestea sunt organizate și funcționează în mod similar cu cele din orașele central-europene. 

Interesant de observat este cum numărul breslelor sibiene a crescut progresiv,  de la 19 în anul 1376, la 26 bresle în anul 1719, 34 în anul 1724, până la 40 de bresle în anul 1780. În această colecție pot fi admirate peste 2000 de piese specifice diverselor bresle existente în perioada cuprinsă între secolele al XIV-lea și al XIX-lea. 

La parterul Casei Altemberger-Pempflinger se află expoziția Arme și armuri, care prezintă piese din colecția de armament și echipament militar. Expoziția debutează cu expunerea unor piese de echipament militar şi harnaşament ce datează din epoca medievală, continuând cu piese de armament medieval – spade medievale, pumnale, buzdugane, bice de luptă, halebarde sau lănci. Expoziţia se încheie cu  expunerea armelor de foc, prezentate în funcție de evoluția lor în timp și împărțite în două categorii – armele cu fitil și armele cu cremene. 

Sectorul Monede și medalii se află la etajul al II-lea din turnul locuință și cuprinde întreg inventarul numismatic (istoricul monedelor și al medaliilor vechi) din aur al Muzeului Național Brukenthal, o mare parte din acesta fiind datorat însuși întemeietorului muzeului, baronul Samuel von Brukenthal. La acesta se adaugă și piese din zestrea culturală a „epocii Altemberger”, sub forma a opt ducați din aur, bătuţi între anii 1482 și 1489. Piesele colecției de monede și medalii datează din secolele al XVIII-lea, al XIX-lea și începutul celui de-al XX-lea. 

În anul 1545 Casa Altemberger-Pempflinger a fost cumpărată de Magistratul oraşului, funcționând apoi ca sediu al Primăriei Sibiului, între anii 1546 și 1923. Printre expozițiile permanente ale muzeului se regăsește și cea dedicată Magistratului Sibiului  – compus din primarul sau consulul orașului, administratorul, judele regal (numit de regele Imperiului Austro-Ungar) şi cel scăunal (numit de locuitorii “scaunului” sau districtului). Expoziția este organizată chiar în sala în care aveau loc şedinţele de consiliu.

Aici găsim piese care au aparţinut membrilor Magistratului (sigilii ale unor primari, precum Thomas Altemberger, pelerină şi pălărie de centumvir, pelerină de senator, urna de vot, fotoliul oratorului ș.a.). Pereţii sunt decorați cu tablouri şi lucrări de grafică, dar şi cu replici de steaguri.

Una dintre breslele ilustrate într-o expoziție – Sticla în Transilvania – separată este fabricarea de sticlă; aceasta înfățișează cele mai importante repere din istoria producerii sticlei în Transilvania, aşa cum. 

În prima sală este ilustrat procesul de obținere a sticlei, sub forma trecerii de la materiile prime, la produsul finit. Fiecare dintre aceste etape este evidențiată prin descoperiri arheologice de la locul fostei glăjării de la Porumbacul de Sus, din județul Sibiu.  Printre exponate se regăsesc inclusiv vase farmaceutice, fragmente de creuzete, ornamente din sticlă, forme de suflat, precum și reconstituirea cuptorului de la Porumbacu.

În cea de-a doua sală sunt expuse piese elaborate, sub forma unor obiecte de sticlă, cu diverse întrebuinţări, ce datează din secolul al XIX-lea: unelte, ferestre, podoabe, oglinzi ș.a.

În sectorul intitulat “Tezaur” sunt expuse obiecte din metale preţioase: podoabe şi bijuterii, argintărie laică şi liturgică; colecția tezaurului Muzeului Național Brukenthal a fost constituită începând cu finele secolului al XIX-lea, fiind îmbogățită în timp prin donaţii şi achiziţii, piesele provenind de la bijutieri, bisericile evanghelice, ghilde (asociații de negustori europeni constituite în Evul Mediu) ș.a.m.d. Colecţia cuprinde 1000 de piese de argintărie, dintre care 120 sunt liturgice, în timp ce alte aproximativ 100 sunt laice, 655 de podoabe şi bijuterii şi peste 200 de tacâmuri pentru servirea mesei.

Soldatul de Fier 

În curtea Muzeului de Istorie este expusă o statuie din lemn, placată cu bucăți de metal, provenite din zale sau nituri (capete de cuie), unele dintre aceste piese metalice fiind inscripționate cu inițialele sau numele celor care donau bani. Dimensiunea inscripțiilor ne indică cât de însemnată a fost donația făcută de persoana sau familia respectivă.

Statuia înfățișează un soldat și a fost dezvelită în anul 1915 în mai multe orașe de pe teritoriul Imperiul Austro-Ungar, cu intenția de strânge fonduri pentru văduvele de război (Primul Război Mondial), dar și pentru orfanii și invalizii care sufereau de pe urma aceluiași eveniment tragic. 

Printre inscripțiile care se găsesc pe nituri, zale sau plăcuțe metalice puteam descoperi numele unor personalități, precum împăratul Franz Joseph, episcopul evanghelic Friedrich Teutsch, istoricul român Ioan Mețianu sau dr.Carl F.Jickeli.