Sumar

Muzeul Brukenthal funcționează în palatul guvernatorului Sibiului, Samuel von Brukenthal, funcție exercitată de acesta între anii 1778 și 1787. Palatul Brukenthal a fost construit în stil baroc, în toată această perioadă și este amplasat în Piața Mare din Sibiu. Acesta a fost lăsat prin testament  publicului, pentru a se bucura de vasta colecție de artă a baronului, care se înscrie, prin gestul său, în rândul marilor iluminiști ai secolului al XVIII-lea. 

Palatul a devenit muzeu public începând cu anul 1817, fiind una dintre puținele instituții de acest fel din Europa. Primele opere ale colecției baronului Brukenthal, care pot fi astăzi admirate din rândul celor 1200 de lucrări artistice, au fost achiziționate la Viena în anul 1754. 

Pe timpul vieții, baronul a completat colecția sa cu numeroase piese aparținând diverselor curente artistice specifice secolelor al XV-lea, până la secolul al XVIII-lea: perioada renascentistă flamandă, italiană, germană, austriacă, spaniolă și franceză, stilul baroc și rococo. Două dintre cele mai prețioase exponate ale muzeului sunt lucrările pictorului flamand Peter Paul Rubens: „Sf. Ignațiu de Loyola” și „Sf. Franciscus Xaverius”.

Galeriile de artă Brukenthal sunt împărțite în secțiuni dedicate artei europene, artei românești și a celei contemporane. De asemenea, aici există și o vastă bibliotecă ce cuprinde aproape 300 de mii de lucrări originale (manuscrise, publicații rare, cărți contemporane și reviste datând în secolul al XVIII-lea). 

Baronul Samuel von Brukenthal – spirit iluminist și fondator al muzeului cu același nume

Samuel von Brukenthal a fost un jurist sas, care ulterior este cunoscut drept guvernatorul Transilvaniei, numit de împărăteasa Maria Tereza a Austriei, între anii 1777 și 1787 (singurul sas transilvănean care a îndeplinit o astfel de funcție administrativă), colecționar de artă, membru al francmasoneriei germane și fondator al Muzeului Brukenthal. 

Colecțiile sale de picturi și manuscrise au fost menționate încă din anul 1773 într-un almanah, ca fiind printre cele mai valoroase de la acea vreme din Viena, unde funcționa ca și cancelar provincial. O parte din inventarul colecțiilor și l-a procurat în Viena, fie prin achiziții personale, fie cu ajutorul pictorului Johann Martin Stock. În colecția de artă plastică există picturi ce au aparținut unor colecții mai vechi, spre exemplu cea a arhiducelui Leopold Wilhelm, în timp ce altele sunt achiziționate direct de la artiștii epocii; o altă parte a colecțiilor baronului au intrat în posesia lui în Transilvania. 

Printre cele mai valoroase piese ale colecției de picturi, regăsim lucrări precum „Omul cu tichia albastră” a pictorului Jan van Eyck, dar și tablouri aparținând lui Tiziano Vecellio Da Cadore, Hans Memling, Pieter Bruegel cel Tânăr şi Pieter Bruegel cel Bătrân, acestea fiind printre cele mai de preț capodopere ale Europei.

Palatul care astăzi îi poartă numele, a fost construit în stilul barocului târziu, având drept model arhitectura vieneză. În acest spațiu fastuos erau găzduite seratele muzicale și literare ce se desfășurau sub patronajul baronului Samuel von Brukenthal,; tot aici se găseau galeriile de artă, cabinetul de stampe, dar și biblioteca impresionantă, care astăzi adăpostește aproape 300 de mii de lucrări originale (manuscrise, publicații rare, cărți contemporane și reviste datând în secolul al XVIII-lea).

Palatul Brukenthal a reprezentat un nucleu spiritual excepțional pentru Transilvania secolului al XVIII-lea. Colecțiile de artă europeană ale baronului Samuel Brukenthal au fost accesibile publicului încă din anul 1790, așadar, cu trei ani înaintea inaugurării Muzeului Luvru, din Paris. 

Prin testament, Baronul Samuel von Brukenthal a dispus deschiderea palatului său drept muzeu public, devenind astfel astfel unul dintre marile personalități iluministe ale vremii. Palatul a devenit în anul 1817 muzeu public, cunoscut ca Muzeul Brukenthal, fiind și una dintre primele instituții de acest fel din Europa. 

Palatul Brukenthal – moștenire spirituală dedicată sibienilor și nu numai

Muzeul Național Brukenthal este situat în Piața Mare din Sibiu, la numărul 4 și este compus din colecțiile Galeriei de Artă Europeană din Palatul Brukenthal, dar și din exponatele găzduite în prezent de Muzeul de Istorie, Muzeul de Istoria Farmaciei, Muzeul de Istorie Naturală și Muzeul de Vânătoare.

Palatul este o construcție impresionantă, ce se remarcă în primul rând prin portalul de piatră, ce poartă blazonul aurit al familiei Brukenthal. Intrarea se face prin două uși arcuite, din lemn masiv, în care sunt sculptate cornurile abundenței, semn că veți pătrunde într-un spațiu al bogăției materiale, dar și spirituale. Ușile sunt străjuite de doi stâlpi, care susțin două urne din piatră.

Interiorul fastuos, cu tavane bogat decorate cu stucaturi și candelabre din sticlă de Murano, readuc la viață celebrele serate și recepții oferite de baron pentru lumea bună a Sibiului; saloanele în stil baroc găzduiesc azi, de la subsol, până la cel de-al doilea etaj expoziții ce înfățișează expresii ale stilului gotic și sculpturi în piatră din Transilvania, cabinetul de stampe vechi și cartografie, arta transilvăneană medievală și o expoziție de covoare anatoliene. De asemenea, aici putem admira expresii ale marile şcoli de pictură europene, precum cea germană, austriacă, italiană şi a Țărilor de Jos.

Galeria de Artă Europeană

La subsol pot fi admirate exponatele expozițiilor GOTHIC – trăirea neogotică vs.modelul iluminist și Copii în ghips după sculpturi celebre. La parter găsim expresii ale Sculpturii transilvănene, precum și exponate ale Cabinetului de stampe și al celui de cartografie. 

Cabinetul de stampe găzduiește, din anul 2007, o expoziție permanentă compusă din peste 12.000 de exponate și este dedicată artei grafice, fiind structurată în mai multe ramuri. Colecția Samuel von Brukenthal cuprinde aproape 3000 de lucrări de gravură europeană, datând din perioada cuprinsă între secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Câteva din numele autorilor acestor lucrări – Albrecht Dűrer, Giambattista Piranesi, Agostino Carracci, Marcantonio Raimondi, Hendrick Goltzius, Cornelis Galle,Jan Saenredam, Antoine Masson, Cornelis Bloemaert, Jacques Callot, Aegidius Sadeler, Robert Nanteuil, Lucas Vorsterman, Claude Mellan, Giovanni Battista Tiepolo.

Colecţia de grafică transilvăneană  reunește peste 3000 de desene, gravuri și acuarele din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. De asemenea, aici se găsește și o colecție dedicată achizițiilor și donațiilor ulterioare, ce datează din a doua jumătate a secolului al XX-lea, între acestea regăsindu-se lucrări ale unor maeștri români, precum: Theodor Aman, Theodor Pallady, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza și Gheorghe Pătrașcu. Un important fond al cabinetului de stampe este alcătuit din desene şi gravuri ale artiştilor plastici contemporani.

La primul etaj vizitatorii sunt întâmpinați de faimoasele saloane de recepție ale seratelor baronului Brukenthal. Acestea sunt situate în aripa de est a palatului, și sunt, după cum urmează: Salonul de Muzică, Saloanele de Primire și Salonul Oriental. Acestea păstrează încă elementele decorative fastuoase –  tapetul din pânză imprimată și cel de hârtie chinezească pictată manual, stucaturile tavanelor, lemnăria originală a ușilor și ferestrelor, sobele de faianţă aduse de la Viena şi candelabrele de cristal. Ca element decorativ deosebit, care întărește ideea de lux, găsim medalioanele aurite, sculptate în lemn de tei și situate deasupra uşilor (numite supraporte).

În vitrinele din salonul oriental sunt expuse în mare parte piese din colecția de artă decorativă orientală, intitulată „Dr. Eugen Worrell”. Expoziția saloanelor de recepție se încheie cu Sala Hercules, decorată cu picturi murale ce înfățișează cele douăsprezece munci ale lui Hercules, după gravurile lui Abraham van Diepenbeeck. Această lucrare este realizată, cel mai probabil, de către Franz Neuhauser al II-lea (1763-1836).  

Tot la primul etaj al palatului pot fi admirate încăperi care intră în expoziția Interioarele sfârșitului secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, prin care se încearcă să se redea atmosfera acelor vremuri într-un mod cât mai fidel, astfel: două dormitoare, o cameră de zi, camera secretarului, camera portretelor familie von Brukenthal și camera portretelor imperiale. 

Urmează expozițiile intitulate Scena biblică în pictura europeană și Arta religioasă în Transilvania, fiind expuse inclusiv obiecte de cult și artă bisericească, aparținând diferitelor religii care au fost practicate în Transilvania – Creștin Ortodoxă, Catolică și Protestantă. 

Expoziția de covoare anatoliene conține 50 de piese ce provin din colecțiile unor biserici săsești din Sibiu, printre care și Biserica Evanghelică. O ultimă expoziție pe care o puteți găsi la primul etaj se referă la Scene de război în pictura europeană, în care sunt expuse lucrări reprezentative pentru școlile de pictură italiană, germană, flamandă, austriacă și olandeză, din perioada cuprinsă între secolele al XVII-lea și al XIX-lea. 

Expoziția Capodoperele ce poate fi găsită la etajul al II-lea al Palatului Brukenthal a fost deschisă în anul 2006 și cuprinde lucrări din colecția personală a baronului, care au fost furate și recuperate de-a lungul timpului. 

Important de amintit este lotul transferat în timpul conducerii comuniste la Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti în anul 1948 și recuperate ulterior, în anul 2006 – picturi semnate de artiști plastici, precum: Lorenzo Lotto, Antonello da Messina, Brueghel cel Tânăr, Jan van Eyck, Hans Memling, Jacob Jordaens, David Teniers, Phillips Wouwerman, Alessandro Magnasco, Rosalba Carriera – Autoportret. Tot din acest registru pot fi admirate patru tablouri furate în anul 1968 și recuperate în anul 1998, semnate de Dieric Bouts, Tiziano Vecellio, Frans van Mieris şi același Rosalba Carriera, cu lucrarea Portret de femeie.

În prezent, în cadrul acestei expoziții pot fi admirate și lucrări ale unor maeștri, precum: Paolo Veronese, Peter Paul Rubens, Tullio Lombardo, Hans von Aachen, Annibale Carracci, Jan van Ravesteyn, Marinus van Reymerswaele ș.a. Aceste nume mari ale picturii europene au făcut ca neprețuita colecție a baronului Brukenthal să fie menționată în presa vieneză a secolului al XVIII-lea. 

Alte două expoziții de la acest etaj conțin expresii ale școlilor de pictură flamandă, olandeză și italiană. În cadrul expoziției Pictura flamandă și olandeză, găsim exponate ce înfățișează Scena mitologică, scene din istoria și literatura antică. 

Aceasta este o expoziție tematică, ce prezintă tablouri aparținând școlilor de pictură austriacă, germană, flamandă, italiană și olandeză, din secolele al XVII-lea și  al XVIII-lea; compozițiile artistice sunt inspirate atât de mitologia greco-romană, cât și de episoade narative istorice, respectiv din literatură antică.

Colecția se remarcă prin aceea că este specifică perioadei baroc; acest stil artistic manifestă o predilecție pentru detaliu și mișcare, conferind compoziției un aspect dramatic. Prin intermediul mitologiei, pictura baroc creează, la rândul său, o puternică legătură între uman și divin. În ceea ce privește lucrările inspirate de istoria și literatura antică, se remarcă o rar întâlnită tematică a suicidului din dragoste, cel mai probabil inspirată de publicarea romanului „Suferințele tânărului Werther” în anul 1774, de către Johann Wolfgang von Goethe. 

Sub titlul Pictura italiană, cea din urmă expoziție a muzeului, expusă în patru încăperi, cuprinde lucrări artistice a căror tematică este Natura statică și Scena de gen. În acest sector sunt expuse tablouri care aparțin școlilor de pictură austriacă, flamandă, germană, franceză, italiană, elvețiană și olandeză, din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. 

Natura statică sau natura moartă s-a evidențiat ca gen distinct în pictura Țărilor de Jos, în secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Compozițiile expuse aici înfățișează reprezentări de legume și fructe, vânat sau aranjamente florale, alături de obiecte; pentru evidențierea caracterului static al compozițiilor, se adaugă mici detalii contrastante, sub forma unor insecte în mișcare sau animale vii. Deși compozițiile statice au, în principal rol decorativ, acestea pot cuprinde adesea și un mesaj alegoric sau moral-religios, redat de obiectele reprezentate, precum: perisabilitate – vremelnicia vieții umane, vicii și virtuți, moartea văzută ca sursă a vieții ș.a.  

Una dintre cele patru încăperi este dedicată bucătăriei și cuprinde lucrări de natură statică și scene de gen, ale căror compoziții au subiecte legate de ritualul pregătirii mâncării. 

Tot în această zonă puteți admira ceasuri de perete originale din secolul al XIX-lea, un dulap de vase și un dulăpior de perete, lucrate de un atelier transilvănean, în anul 1744, respectiv 1775, o colecție de veselă din porțelan sau sticlă, ce datează din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, dar și obiecte folosite în bucătărie, precum: ceainice, o tigaie cu trepied, din secolul al XVIII-lea, un mojar cu pistil din anul 1597 ș.a.m.d.

Scena de gen redă aspecte din viața de zi cu zi a oamenilor obișnuiți, prin portretizarea acestora, fiind surprinși în timp ce sunt implicați în diverse activități obișnuite. Figurile astfel reprezentate sunt lipsite de o identitate anume, acest detaliu separând  scena de gen de pictura istorică și de portret. 

Expoziția deține și diverse alte obiecte încărcate de istorie: o spinetă (realizată de un atelier austriac, în secolul al XVIII-lea), un scaun tapițat cu piele (secolele al XVII-lea și al XVIII-lea), un dulap (lucrat de un atelier sibian, în secolul al XVIII-lea și semnat de către Johannes Kisling), o ladă de haine (anul 1735), precum și un ceas de perete ce datează din secolul al XIX-lea.

Colecția de carte 

Biblioteca Brukenthal se află în cea de-a doua curte interioară a palatului și a fost deschisă publicului, mulțumită fondului de carte de aproape 16.000 de volume achiziționate de baronul von Brukenthal pe timpul vieții. În timp, fondului inițial i-au fost adăugate și alte colecții, dintre care amintim: biblioteca capelei – aceasta a fost fondată în secolul al XIV-lea și cuprinde inventarul bibliotecii Mănăstirii Dominicane şi pe cel al bibliotecilor unor sibieni, fondul de carte al Capitlului Evanghelic, cel al Academiei de Drept, dar şi o serie de donaţii particulare şi a unor instituţii ştiinţifice, atât din ţară, cât și din străinătate. 

Colecțiile înscrise în cadrul bibliotecii muzeului sunt alcătuite din manuscrise, în număr de 778, dintre care amintim lucrarea Vigiliae – manuscris pe pergament, ce datează din anul 1507; paginile acestuia cuprind caractere gotice şi neume (simboluri din notația muzicală, specifice cântărilor bizantine și gregoriene), iar iniţialele acestuia sunt împodobite în culorile roşu, negru și albastru.

Tot aici găsim peste 400 de incunabule (exemplare ale cărților tipărite în primii ani ai funcționării tiparului). Câteva titluri expuse în această colecție – Opus praeclarum quarti scripti a lui Toma de Aquino (Mainz, 1469), Breviarium croaticum (1493), Trionfi de Petrarca (1488), Cronicile lui Schedel (2.000 ilustraţii gravate în lemn, la Nürnberg, 1493), De mirabilibus mundi de Solinus C. Iulius (Veneţia, 1488), Geografia lui Strabon (Roma, 1473) și Istoria naturală a lui Pliniu cel Bătrân (Veneţia, 1498).

Expoziția de carte europeană rară cuprinde aproape 30.000 de exemplare ce datează din secolul al XVI-lea până în secolul al XVIII-lea, iar o mare parte dintre ele conțin și ilustrații sau gravuri valoroase. Aceste exponate au apărut în unele dintre cele mai vestite tipografii din Europa, fiind publicate de editori faimoși ale acelor timpuri: Aldus Manutius, Christoph Plantin, Robertus Stephanus, fraţii Trechsel, Elzevir, Georg Braun, Abraham Ortelius, Franz Hogenberg ș.a.

În cadrul expoziției de Carte românească rară găsim aproximativ 1500 de volume, multe dintre acestea provenind din Țara Românească sau din Moldova, întărind astfel ideea unui flux continuu de circulație a cărților între teritoriile ocupate de români. Printre acestea, menţionăm Biblia lui Şerban Cantacuzino (Bucureşti, 1688), Cazania lui Varlaam (Iaşi, 1643) și Noul Testament de la Bălgrad (Alba Iulia, 1648).

Muzeul Naţional Brukenthal deţine şi o bogată colecţie separată de cărţi aparținând culturii transilvănene. Sub denumirea de Transilvanice, aici pot fi admirate unele dintre primele cărţi publicate în Transilvania, grație unor tipografi cunoscuți, precum: Johannes Honterus din Braşov, Gaspar Heltai din Cluj, Marcus Pistorius şi Abraham Kertész din Sibiu.

Alte muzee incluse în patrimoniul Muzeului Național Brukenthal

Acesta cuprinde Galeria de Artă Românească, Muzeul de Istorie, Muzeul de Istorie Naturală, Muzeul de Istoria Farmaciei și Muzeul de Vânătoare.

Galeria de Artă Românească este situată la etajul al II-lea din Clădirea Albastră, situată în Piața Mare, numărul 5, iar accesul se face prin Palatul Brukenthal. Această expoziție permanentă este deschisă publicului din anul 2008 și cuprinde 200 de tablouri din patrimoniul Muzeului Național Brukenthal. 

Lucrările plastice sunt expuse astfel încât să evidențieze evoluția picturii românești în perioada cuprinsă între secolul al XVIII-lea și secolul al XX-lea; exponatele de o mare valoare artistică, reprezentative pentru arta plastică românească, se remarcă prin originalitate, însă vizitatorii pot observa și influențele picturii europene specifice acelor vremuri. 

Expoziția înfățișează și tablouri ale unor artiști plastici transilvăneni, precum: Franz Neuhauser, Johann Martin Stock, Mişu Popp, Arthur Coulin, Octavian Smigelschi sau Carl Dörschlag, aceștia ieșind în evidență prin pitorescul inedit ale lucrărilor lor. De asemenea, vizitatorii pot admira lucrări consacrate ale operei unor maeștrii, ca: Theodor Aman, Ion Andreescu, Nicolae Grigorescu, Corneliu Baba, Ştefan Luchian, Corneliu Mihăilescu, Hans Mattis-Teutsch, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Alexandru Ciucurencu sau Ion Ţuculescu. 

Muzeul de Istorie

Acesta se află în clădirea care astăzi se numește Casa Altemberger-Pempflinger, după numele primului său proprietar (Thomas Altemberger, primar al Sibiului între anii 1471 și 1490) și se află pe strada Mitropoliei, numărul 2. Aceasta a fost achiziționată în anul 1545 de către magistratura orașului Sibiu și a funcționat ca sediu al primăriei pentru următorii 400 de ani. 

Casa Altemberger-Pempflinger a fost construită în secolul al XV-lea și reprezintă un monument de arhitectură gotică. Aceasta cuprinde 10 unități arhitectonice și un turn de apărare, fiind cel mai mare ansamblu gotic civil din țara noastră. 

În curtea muzeului, vizitatorii sunt întâmpinați de câteva figuri decorative intitulate “Hermanni”, în cinstea unei căpetenii a comunităților săsești, Hermann – orașul Sibiu a fost atestat documentar sub două denumiri derivate din numele acestuia: Villa Hermani (în anul 1223) și Hermannstadt (în anul 1366). Aceste statui înfățișează câteva dintre tipologiile sibienilor specifice finalului de secol al XVII-lea: cavalerul, vindecătorul, bancherul, crâşmarul, măcelarul, infanteristul, primarul, studentul şi menestrelul.

Cele 10 expoziții permanente ale Muzeului de Istorie accentuează evoluția comunităților umane din sudul Transilvaniei, cu precădere a celor din zona Sibiului, din cele mai vechi timpuri – era paleolitică, până în epoca modernă.  

Etichetele atașate exponatelor – printre care monede și medalii de aur, dar și un tezaur de argintărie laică și liturgică – sunt traduse în limbile germană și engleză, iar ca un element inedit, în fiecare sală sunt redate informații despre epoca înfățișată în acea zonă, cu ajutorul unui LCD.  

Muzeul de Istorie Naturală

Clădirea care adăpostește Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu a fost construită în stilul Renașterii Italiene, în anul 1894 și inaugurată un an mai târziu și se găsește pe strada Cetății, numărul 1. Aceasta este întregită de o grădină concepută ca fiind un loc de relaxare pentru vizitatori, dar și un spațiu de expunere a unor specii variate de copaci și arborii ornamentali. 

În anul 1849 s-a înființat Societatea Ardeleană de Ştiinţele Naturii (Siebenbürghische Verein für Naturwissenschaften zu Hermannstadt) la inițiativa unor intelectuali din comunitatea săsească, pasionați de naturalism, care la acea vreme luase avânt și în Europa. Dincolo de dorința de a-și împărtăși pasiunea, aceștia își propun și o misiune de educare a publicului și a tinerei generații în spiritul dragostei față de natură și conservării acesteia. 

Muzeul de Istoria Farmaciei

Acest muzeu reprezintă o raritate în peisajul muzeografic românesc, dar și european și a apărut din dorința de a reda bogata tradiție a activității farmaceutice din Transilvania, de la sfârșitul secolului al XV-lea. Prima farmacie din Sibiu a fost atestată documentar în anul 1494. 

Muzeul de Istoria Farmaciei a fost înființat în clădirea celei de-a treia farmacii din Sibiu, în ordine cronologică, care a funcționat în jurul anului 1600 – La Ursul Negru. Această clădire se află în centrul istoric al orașului (Piața Mică, numărul 26) și este declarată monument istoric, fiind un edificiu construit într-o împletire de stiluri arhitecturale – gotic și renascentist – în anul 1568.  

Colecţiile muzeului sunt alcătuite din peste 6.600 de piese, care aduc mărturii valoroase în sprijinul înțelegerii evoluției tehnicilor farmaceutice și a medicamentației, în decursul a peste trei secole şi jumătate.

Muzeul Cinegetic “August von Spiess”

Acest muzeu a fost inaugurat în anul 1966, fiind primul cu acest profil la nivel naţional.  Colecţia cuprinde un număr de aproximativ 1600 piese – găzduite în reşedinţa lui August Von Spiess (donată de către fiicele acestuia), figură importantă a orașului Sibiu, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea. 

Colonelul August von Spiess a fost Maistru de Vânătoare al Casei Regale a României, în timpul regelui Ferdinand I. Numele acestuia a rămas în analele internaționale de cinegetică, fiind unul din participanții unui safari în Africa, de unde a adus piese foarte valoroase, care acum fac parte din patrimoniul muzeului.

Patrimoniul muzeului este compus din trei colecții – „August von Spiess”, „Emil Witting” şi „Colecţia Societăţii Ardelene de Ştiinţe Naturale din Sibiu”, unele dintre piese fiind vechi de peste 100 de ani. 

În prima sală sunt expuse piese ce relevă istoria uneltelor şi armelor de vânătoare, în timp ce următoarea sală este gândită să familiarizeze vizitatorul cu avifauna (specii de păsări) cinegeticã, iar cea de-a treia sală este dedicată vânatului mare; cele două colecții de păsări și animale sprijină ilustrarea varietății de specii de vânat din țara noastră.  Ultima salã este rezervatã trofeelor africane aduse de colonelul August von Spiess din expediția sa. Muzeul a fost restaurat şi reorganizat,  fiind redeschis publicului la 25 februarie 2007, sub denumirea de Muzeul de Vânătoare „August von Spiess”; în prezent acesta poartă numele de Muzeul Cinegetic „August von Spiess”. În spatele clădirii de pe strada Școala De Înot, numărul 4, se află o curte amenajată pentru a servi relaxării în aer liber a vizitatorilor, dar şi pentru desfăşurarea activităţilor de educaţie ecologică a elevilor.